17 ani și 9 luni de închisoare pentru bătăușii cu epoleți. Doi polițiști și un jandarm, condamnați DEFINITIV pentru tentativă de omor, în dosarul Cucăilă

bataus-Cucaila

Curtea de Apel Craiova a stabilit, ieri, definitiv, că cei doi polițiști, Ionuț Cătălin Radu și Nelu Popescu, precum și jandarmul Alin Ion Văduva, să facă pușcărie pentru bătaia soră cu moartea pe care i-au aplicat-o lui Ion Cucăilă, în septembrie 2013. Astfel, instanța a respins apelurile celor doi polițiști, aceștia urmând să execute pedepsele stabilite de Tribunalul Gorj, adică 7 ani închisoare, pentru agentul de poliție Nelu Popescu, respectiv, 6 ani și 6 luni pentru colegul său, angajat al IPJ Gorj, agentul Ionuț Cătălin Radu. În ceea ce-l privește pe jandarmul Alin Ion Văduva, Curtea de Apel Craiova i-a redus acestuia pedeapsa de la 5 ani și șase luni, la 4 ani și trei luni de închisoare. Cei trei au ajuns, în după amiaza zilei de ieri, în spatele gratiilor, șefii IPJ Gorj făcând tot posibilul ca polițiștii să nu fie expuși public în momentul încarcerării.

Ani grei de închisoare

După aproape trei ani de când doi polițiști și un jandarm l-au bătut cu cruzime pe Ion Cucăilă, judecătorii au decis că aceștia se fac vinovați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor și trebuie să-și petreacă ani buni în spatele gratiilor.
Curtea de Apel Craiova a stabilit, ieri, că soluția dată de Tribunalul Gorj în cazul agenților de poliție Nelu Popescu și Ionuț Cătălin Radu, este corectă: 7, respectiv 6 ani și jumătate de închisoare.
Judecătorii doljeni au considerat că pedeapsa aplicată de instanța de fond jandarmului Alin Ion Văduva, de 5 ani și jumătate, este mare și au admis apelul acestuia, și pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa s-au găsit circumstanțe atenuante care i-au redus, în final, pedeapsa la 4 ani și 3 luni de închisoare.
Instanța a hotărât, definitiv, să reducă doar cheltuielile judiciare, în schimb a menținut despăgubirile civile și daunele morale și materiale stabilite, inițial de tribunal, respectiv 6840 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, 520 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea autosanitarei în vederea acordării de asistenţă medicală şi transport la spital și 3000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune materiale, precum și câte 10000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune morale.

cucaila-victima-cmkAcuzațiile…

În dimineaţa de 5 septembrie 2013, cei doi polițiști și jandarmul Văduva, în sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, l-au agresat pe Ion Cucăilă, din Târgu-Jiu, lovindu-l cu picioarele şi bastonul în abdomen, producându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa. Avându-se în vedere intensitatea loviturilor aplicate victimei cu picioarele şi bastonul, zona vizată, respectiv abdomenul, precum şi rezultatul produs, s-a concluzionat de procuror că inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa victimei.
O lună mai târziu, procurorii i-au trimis în judecată sub acuzația de tentativă de omor, iar în luna februarie a anului trecut, Tribunalul Gorj a dat prima soluție în acest caz.

Protecție

Cei trei au ajuns, ieri după amiază în penitenciar, cel mai probabil polițiștii în cel din Craiova, având în vedere că pedepsele depășesc 5 ani, iar jandarmul Văduva în unitatea de la Tg-Jiu. Cert este că s-au făcut eforturi ca aceștia să nu fie expuși public în momentul încarcerării însă nu există date că ar fi fost o directivă a conducerii IPJ Gorj, așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalți doi polițiști, Papuzu și Militaru, condamnați recent pentru omor, sau decizia i-a aparținut purtătorului de cuvânt al instituției, Ion Andrei Lazăr, care nici nu a mai răspuns la telefonul de serviciu. Inspectorul principal de poliție știe cum e să te plimbi prin fața camerelor de luat vederi și a aparatelor de fotografiat, fiind implicat, în urmă cu ceva vreme, alături de fostul său șef, comisarul șef de poliție Cornel Ionete, într-un dosar penal în care procurorii au făcut cercetări cu privire la măsluirea unui concurs de angajare la IPJ Gorj, ambii fiind aduși, sub escortă, la audieri. În final, DNA a clasat dosarul, iar Lazăr a ajuns interfața instituției în relația cu mass-media.

 

loading...

Citește și

caruta2

Cu CĂRUȚA plină ochi pe cel mai circulat BULEVARD din Târgu Jiu!

O tânără din Târgu Jiu ne-a semnalat că pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târzu Jiu, …

3 comentarii

  1. dascal absent

    Politisti batausi , condamnati pentru omor. tentativa de omor,implicati in furturi, proxeneti, oare cat va mai dura sa invete ce inseamna cu adevarat meseria de politist. Dar sefii lor ce fac, de ce stau si lasa dezmatul , sau mai bine zis daca au sefi , ca acest sef de inspectorat cica nu exista , il conduc altii. Halal Politie- Rusinee.

  2. Se vede ca esti absent boschetarule ai grija cum traversezi strada

  3. In acest caz sau facut multe nereguli sau taiat imagini de pe camerele de supraveghere de catre cine d-le Caragea si cu ce scop pe cine ati potejat pe Cucaila ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.