Arhiva zilnică:

LIDER din CEO: Oamenii ar mai putea lua 130 de lei în PLUS la SALARII

Liderul Sindicatului Energia Turceni susţine că în a doua etapă a procesului de armonizare salarială în CE Oltenia minerii şi energeticienii vor putea beneficia de noi majorări. Şefii CE Oltenia le-au prezentat, la ultima şedinţă de negocieri, sindicatelor bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pe 2018. Eugen Iovan spune că au fost prinse încă 25 de milioane de lei …

Citește mai mult

Ce vești anunță un supraveghetor din CEO

• Estimările ministrului Petcu nu s-au adeverit! Anul 2017 a fost unul profitabil pentru Complexul Energetic Oltenia. Profitul estimat de oficialii CEO este mai mic însă decât cel anunțat de fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, în octombrie, la Târgu-Jiu. Profitul estimat de unul dintre supraveghetorii CEO este de doar 200 de milioane de lei, cu 100 de milioane mai …

Citește mai mult

Mi se rupe!

Dacă Tudorel Toader zice joi, adică azi, că NU e oportună schimbarea lui Kovesi, aş înţelege. Pentru simplu motiv că asta, orice ar fi spus el, trebuia să se întâmple ieri şi pentru că mâine ar fi fost prea târziu. Sunt decizii, că de aia le zice „decizii”, care trebuie luate în secunda 0. Dacă nu se iau atunci, degeaba …

Citește mai mult

ANUNŢ IMPORTANT de la Serviciul pentru IMIGRĂRI!

EFICIENŢA UTILIZĂRII PLATFORMEI ON-LINE DE DEPUNERE A DOCUMENTELOR PRIVIND REGIMUL STRĂINILOR ŞI AL CETĂŢENILOR COMUNITARI Inspectoratul  General pentru  Imigrări reaminteşte eficienţa utilizării  portalului pentru depunerea documentelor on-line pus la dispoziţia cetăţenilor din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European, Confederaţia Elveţiană, ţări terţe şi a persoanelor juridice, care se află pe teritoriul României. Inspectoratul General pentru Imigrări invită solicitanţii să utilizeze aplicaţia …

Citește mai mult

Ce i-a făcut un gorjean unui echipaj de la Rutieră, care dădea o amendă

Un tânăr de 31 de ani din Gorj a produs, ieri, un accident pe raza municipiului Constanța. Aflat sub influența alcoolului, acesta s-a oprit cu autoturismul într-o mașină de Poliție, care era oprită pentru ca agenții să aplice o amendă unui șofer. În urma impactului, unul dintre agenți a fost rănit ușor. „La data de 21 februarie, un bărbat, în …

Citește mai mult

Schimb dur de replici între Dan Vîlceanu și Liviu Dragnea în Camerei Deputaților: „Domnule Dragnea, trebuie să recunosc că mai bine ca dumneavoastră nu se pricepe nimeni la chestiuni penale”

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a acuzat-o, miercuri, de minciună pe Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, înainte de votul pe moţiunea simplă contra acesteia, subliniind că prezentarea de date inexacte Parlamentului şi preşedintelui României poate constitui infracţiune. Deputatul liberal de Gorj le-a cerut colegilor să nu fie părtaşi la minciună şi să nu mai tolereze ca miniştrii să mintă Parlamentul şi pe …

Citește mai mult

O ICOANĂ făcătoare de MINUNI din Gorj, dusă în capitală!

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Grabnic Ascultătoare”, a fost adusă la Bucureşti de la Mănăstirea Lainici pentru a participa la manifestările religioase dedicate Duminicii Ortodoxiei. Icoana va fi aşezată, spre închinare enoriaşilor, vineri, 23 februarie 2018, începând cu ora 13.00, la Biserica Icoanei. Totodată, vor fi puse spre închinare credincioșilor din capitală şi părticele din moaştele sfinţilor …

Citește mai mult

Târgujienii din zona 8 Mai, LĂSAŢI FĂRĂ APĂ. Ce spune APAREGIO

Pentru efectuarea unor lucrări în zona 8 Mai, angajații Aparegio au fost nevoiți să efectueze, ieri, o manevră care a lăsat cartierul fără apă, timp de aproximativ o oră. În tot acest timp, oamenii au privit cum apa țâșnea din hidranți, fără să știe ce se întâmplă. „Nu s-a spart nicio conductă. A fost o golire de hidranți. Am oprit …

Citește mai mult

SURPRIZĂ ÎN PRIMA SENTINȚĂ în dosarul delapidării de la CEO

Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au stabilit ieri sentința în dosarul de delapidare în care 11 actuali şi foşti angajaţi ai Complexului Energetic Turceni sunt inculpați. Prima instanță a dispus condamnarea fără acord de recunoaștere pentru primul de pe listă, Ilie Berele, fost gestionar de depozit, angajat al Sucursalei Electrocentrale Turceni, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, acuzat că, în perioada 2007-2013, ar …

Citește mai mult

IMPORTANT! Câţi târgujieni vor avea o LOCUINŢĂ în această vară!

• Dosarele ANL se mai pot ACTUALIZA până la sfârşitul lunii! Municipalitatea a anunţat că cererile de locuinţe ANL mai pot fi actualizate până pe 28 februarie. Documentele au intrat deja într-o procedură de verificare. Important este faptul că în această vară vor fi repartizate 60 de locuinţe, în zona Narciselor. Primarul Marcel Romanescu a declarat : „Avem la acest …

Citește mai mult

FOTO: Drumuri înzăpezite, în Gorj! Un singur utilaj pentru șase sate

Nemulțumiri mari, în rândul cetățenilor din comuna Padeș, după zăpada căzută peste comună, în ultimele zile. Oamenii se plâng că drumurile le sunt înzăpezite, că autoturismele nu pot circula, salvarea nu poate interveni iar ei se simt neajutorați și abandonați de către autorități. Viceprimarul comunei, Cristian Elena, aflat în prag de destituire, câțiva consilieri inițiind un proiect de schimbare a …

Citește mai mult

Dragobetele, sărbătorit la Runcu!

Ziua Dragobetelui va fi marcată de către elevii secției externe Bâlta al Școlii Populare de Artă Târgu Jiu. În cadrul evenimentului va avea loc un spectacol de muzică folclorică susținut de tinerele talente din Runcu, iar fetele din comună care au participat la emisiunea „Ie, Românie” vor fi premiate. „De ziua Dragobetelui pe 24 februarie vom avea un spectacol extrem …

Citește mai mult

Nouă zonă REZIDENŢIALĂ, cu 1.000 de APARTAMENTE, la Târgu Jiu!

Municipalitatea va amenaja o nouă zonă rezidenţială în Târgu Jiu. În acest sens, primăria va prelua de la Ministerul Apărării o suprafaţă de 40 de hectare de teren care va avea mai multe destinaţii. Directorul de Investiţii din cadrul instituţiei, Raul Chiriac, a declarat: „Avem în perspectivă preluarea unei suprafeţe de 40 de hectare de la Ministerul Apărării Naţionale, o …

Citește mai mult

Încă o zi liberă de la stat în perioada următoare!

Conform unei propuneri legislative, care a trecut ieri de Senat, Vinerea Mare este sărbătoare legală în care nu se lucrează. Propunerea legislativă are în vederea completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii, depusă la Senat. „Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul Muncii prevede …

Citește mai mult

Baze SPORTIVE pentru toţi târgujienii!

Primăria Târgu Jiu a anunţat că va amenaja şase baze sportive multifuncţionale, în şcolile din municipiul. Scopul este să fie deschise şi populaţiei, în afara activităţilor şcolare. Legat de amenajarea bazelor sportive, sunt șase baze sportive care vor fi amenajate in acest an, multifuncționale, care vor cuprinde întreaga arie a municipiului, a spus primarul Marcel Romanescu. „Vom începe cu partea …

Citește mai mult

ISU Gorj continuă Campania de voluntariat „Salvator din pasiune”

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj relansează provocarea pentru toţi cei care vor să fie voluntari în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”. Proiectul „Salvator din pasiune” a fost lansat la nivel naţional de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu luna mai a anului 2016, iar anul acesta la nivelul judeţului Gorj, Inspectoratul pentru …

Citește mai mult

BUNĂCIUNEA asta vine din nou la Târgu Jiu!

În preajma sărbătorii de Dragobete, mai exact pe 23 februarie, una dintre cele mai cunoscute asistente din showbiz-ul românesc poposește la Târgu Jiu. Este vorba despre sexy blonda Loredana Chivu, care va fi prezentă în clubul din cadrul Shopping City Târgu Jiu. Petrecerea va începe de la ora 23:00, iar organizatorii susțin că va fi un show de zile mari.

Citește mai mult