vineri , 15 decembrie 2017 - 6:34

3.000 de turiști și 12 accidente la Rânca!

ranca

Aproximativ 3.000 de turiști și-au petrecut sfârșitul săptămânii trecute în stațiunea montană Rânca, unde s-a putut schia în condiții bune, în ciuda consistenței mai slabe a stratului de zăpadă, a declarat ieri, șeful Serviciului de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

Acesta a precizat: „Din nou, Rânca a confirmat că este atractivă pentru turiști și în ciuda tuturor condițiilor neprielnice, pentru că se anunța o schimbare a vremii, cu viscol, cu ceață, Rânca a fost plină până la refuz, din nou au fost câteva mii de oameni prezenți în stațiune, undeva la 2.000 — 3.000, toate pârtiile au fost pline de schiori. Din păcate, zăpada nu a avut cea mai bună consistență, stratul a fost suficient, dar consistența a fost mai slabă, dar totuși oamenii au putut să schieze în condiții relativ bune”.

A intervenit SMURD

Potrivit sursei citate, cei zece salvamontiști prezenți în stațiune pe parcursul week-end-ului trecut au intervenit pentru acordarea primului ajutor în 12 incidente. „Au fost 12 evenimente, dintre care trei au fost transportate la spital cu ambulanța, dintre acestea două cu ambulanțele SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță și una cu ambulanța Salvamont. Este vorba de fracturi de membre inferioare sau de bazin. Restul cazurilor au fost trimise la spital cu mașinile proprietate personală sau au fost tratate pe loc și oamenii și-au putut continua sejurul în stațiune. Stratul de zăpadă are între 20 și 40 de centimetri, dar îmbucurător e faptul că de ieri a început să ningă ușor, dar credem că stratul de zăpadă va fi semnificativ până la sfârșitul săptămânii”, a mai spus șeful Serviciului de Salvamont Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

O femeie fără serviciu a găsit o geantă cu bani în parcul din Rovinari! Ce a urmat după câteva minute

O casnică din Rovinari a găsit, miercuri, pe o bancă din parcul din centrul orașului, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.