5.000 de mașini BLOCHEAZĂ centrul!

Transportatorii vor protesta joi cu 5.000 de autovehicule în fața Guvernului României în urma creșterii tarifelor RCA, au anunțat, marți, într-o conferință de presă, reprezentanții patronatelor din sector.

„Am sperat că Ordonanța de Urgență va cuprinde acest nou principiu și această modificare, amendamente pe care le-am făcut legate de tariful de referință. Astăzi (marți — n.r.), la întâlnirea pe care am avut-o dimineață cu domnul vicepremier Dâncu (Vasile Dâncu — n.r.) și cu domnul Borc (Costin Borc, vicepremier și ministrul Economiei — n.r.), în urma discuțiilor s-a concluzionat că mâine (miercuri — n.r.) la ora 8:00 să ne întâlnim la Guvern cu Consiliul Concurenței pentru a discuta forma pe care trebuie să o ia în Ordonanța de Urgență articolul privind tariful de referință. Totodată, punctul principal pe care l-am solicitat astăzi la care Guvernul nu are soluție este legat de înghețarea tarifelor la nivelul celor prezentate în raportul Milliman”, a declarat Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport.

La rândul său, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, a precizat că transportatorii așteaptă să vadă miercuri Ordonanța de Guvern modificată.

„Ne pregătim în continuare pentru protestul din data de 15 septembrie. Nu putem da niciun pas înapoi până nu vedem mâine (miercuri — n.r.) Ordonanța de Urgență. Suntem pregătiți în peste 20 de orașe din țară unde am depus cereri de protest, inclusiv în București. În București ne-a fost aprobat un număr de 5.000 de autovehicule, cu toate că noi am cerut 20.000 la acele două puncte, Guvern și Parlament. Ni s-a aprobat numai la Guvernul României. În toată țara vor fi 100.000 de mașini”, a precizat reprezentantul COTAR.

Sursă: Agerpres
loading...
Loading...

Citește și

Un băiat de 11 ani din Vâlcea a murit după ce a furat o maşină şi s-a răsturnat cu ea

Un băiat în vârstă de 11 ani din Vâlcea şi-a pierdut viaţa, joi seara, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.