sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 11:39

500 de euro, BANI pentru FIECARE FAMILIE! Vezi în ce CONDIȚII!

Potrivit unei normări legislative, banii ar fi trebuit să fie dați începând din anul 2013, dar legea nu a fost aplicată. Executivul precedent urma să respecte articolului din lege dat fiind faptul că mai mulți părinți anunțaseră vă vor da statul în judecată.

Iată ce spune legea potrivit articolului 356 din Legea Nr. 1/2011:

1) Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (2) Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere. (3) Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul prevăzut la alin. (2) un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont. (4) Pentru sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se plăteşte dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice. (5) Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate. Metodologia prin care se certifică faptul că sumele au fost cheltuite pentru educaţia permanentă se elaborează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Sursa: Se dau 500 euro de la stat pentru copii

loading...

Citește și

acc

FOTO. Accident GRAV pe drumul spre Rânca! Două victime încarcerate!

Două autoturisme s-au ciocnit frontal în localitatea Siteşti – Novaci , în drumul spre Rânca …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.