sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 22:26

A intrat pe geam să fure bijuterii

Un bărbat de 45 de ani, din oraşul Târgu Jiu, a fost arestat, după ce a furat bijuterii dintr-o casă situată în cartierul Ursaţi. Valoarea bunurilor sustrase a depăşit 6.000 de lei.

„La data de 25 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de un bărbat de 47 de ani, din localitatea Ursaţi, despre faptul că persoane necunoscute, prin forţarea unui geam al imobilului, au pătruns în interior de unde au sustras mai multe bijuterii din aur, fiind cauzat un prejudiciu de 6000 lei. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Târgu-Jiu a fost stabilită identitatea autorului, acesta fiind un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, într-o altă cauză penală.

În continuare se desfăşoară activităţi specifice în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului”, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

loading...

Citește și

Ce afacerist român poate FALIMENTA o ţară întreagă!

Trei companii care fac parte din Pan African Minerals Group, controlat de milionarul român Frank …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.