marți , 6 decembrie 2016 - 16:04

A luat şpagă de la pizza şi whisky, până la mii de euro

Scandalul şpăgilor de la Casa Judeţeană de Pensii Bihor e departe de a fi luat sfârşit, chiar şi la un an de când a izbucnit. 10 medici şi asistenţi de la Serviciul de Expertiză Medicală au fost arestaţi în iunie 2015, pentru că au condiţionat emiterea deciziilor de pensionare de şpăgi pe care le percepeau atât de la bolnavii închipuiţi, care astfel au obţinut venituri injuste, cât şi de la oameni cu probleme de sănătate reale şi deci îndreptăţiţi să beneficieze de pensii, potrivit adevarul.ro.

Mita – echivalentul unei pensii lunare – se oferea atât la evaluarea iniţială, cât şi ulterior, la reevaluările periodice. Faptele lor au fost filmate pe ascuns de anchetatori, săptămâni în şir, stabilindu-se astfel că era vorba de o practică generală şi continuă. În numai două săptămâni, din cele 738 persoane care le-au trecut pragul, 733 au fost filmaţi că au «cotizat». Iată că acum, la un an distanţă, procurorii DNA Oradea l-au reţinut pe Leontin Ţîrle, directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor pentru luare de mită şi tăinuire în formă continuată. În calitate de director executiv al Casei, el a primit mită de la medicii şpăgari din subordine fie sume de bani cuprinse între 300-700 euro, în total 8.400 de euro, fie foloase necuvenite, pizza şi whisky.  Ţîrle a ajuns vineri în faţa magistraţilor Tribunalului Bihor, care s-au pronunţat după mai bine de şase ore, informează adevarul.ro. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pe 30 de zile.

Sursa: www.click.ro

loading...

Citește și

ATENȚIE: PATRONII din Gorj, vizitați de ANAF

Mos Nicolae pare sa vina cu ceva nuieluse pentru cei care lucreaza in centre de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.