A primit Pandurii o „gură de oxigen” prin vânzarea lui Hora?

pag162

550.000 de euro e puțin sau mult pentru ultimul golgeter al Ligii I, evaluat la 1,8 milioane de euro? Ei bine, situația pandurilor este una destul de dificilă, așa că vânzarea lui Ioan Hora la formația turcă Konyaspor pentru doar un sfert din valoarea acestuia pare a avea circumstanțe atenuante. Cu alte cuvinte, scopul scuză mijloacele…     




Așa cum era deja de anticipat, ”mutarea” lui Hora la gruparea din SuperLiga, Konyaspor, s-a produs. Rezultatul? Pandurii primește în conturile destul de sărace, puțin mai mult de jumătate de milion de euro, iar golgeterul Ligii I din stagiunea precedentă va avea parte de șansa carierei, putând număra destule ”zerouri” timp de 3 ani. Așadar un troc destul de avantajos pentru toate părțile, inclusiv pentru surpriza campionatului turc din sezonul trecut… Ceea ce contează însă, cel mai mult, chiar dacă suma de transfer este departe de cota jucătorului achiziționat, ar fi faptul că Pandurii poate sta ceva mai liniștită, deocamdată, din prisma problemelor financiare, cel puțin până la finele acestui an.

Mulțumiri de la Târgu Jiu pentru „Horică”

Weekendul trecut, odată cu perfectarea transferului său, golgeterul Ioan Hora a fost prezentat oficial la Konyaspor ca fiind o ”mutare” destul de importantă pentru gruparea de fotbal turcă. Totuși, cei mai mulțumiți de transfer s-au arătat oficialii de la Pandurii, care au ținut să-i mulțumească lui Hora pentru sprijinul financiar, un sprijin venit după doar un an de zile de când mijlocașul reprofilat pe post de atacant ajunsese la Târgu Jiu. Președintele C.A. al clubului Pandurii, Narcis Răducan, a dorit să explice toate detaliile transferului: ”Am ajuns la o înțelegere pentru trecerea lui Hora în Turcia, la Konyspor. Clubul Pandurii Târgu Jiu va încasa 550.000 euro plus un procent de 15% dintr-un viitor transfer. Îi mulțumesc în numele clubului Pandurii lui Horică pentru modul cum a înțeles el să poarte tricoul Pandurilor. Din primul sezon a fost golgeterul campionatului și cel mai prolific într-un singur sezon de Liga 1 al Pandurilor, a prins la un moment dat echipa națională și a pus umărul la ocuparea podiumului și participarea în UEL. Nu este o sumă stralucită, ținând cont de performanța sa, dar a venit acum un an la cota 0, era în ultimul an de contract și reprezintă un profit important pentru club, în această perioadă dificilă. Mult succes la noua echipă!”, a declarat oficialul gorjean. Ioan Hora a semnat astfel un contract valabil pentru trei sezoane cu echipa turcă la care au mai evoluat și Ciprian Marica și Gabriel Torje, după ce în sezonul trecut al Ligii 1 a marcat de 19 ori în tricoul ”pandur”.

Hora: „Sunt fericit că am ajuns aici”

pag161




Ultimul golgheter al Ligii 1 pare și el la rândul său, destul de încântat că a ajuns într-un campionat mai puternic decât Liga I. Ioan Hora crede că nu va avea probleme de adaptare la noua echipă: ”Cred că mă potrivesc sistemului de joc de la Konyaspor. Liga din Turcia este superioară celei din România. Anul trecut am avut succes în România şi voi munci mai mult pentru a avea performanţe mai mari aici. Konyaspor este una dintre cele mai bune echipe din Turcia şi sunt fericit că am ajuns aici”, a declarat fotbalistul în vârstă de 27 de ani. Hora va purta numărul 88 la Konyaspor. Cel care a intermediat mutarea golgeterului Ligii I la gruparea turcă este chiar fostul jucător ”pandur”, Bogdan Apostu, ajuns acum impresar. Apostu se felicită pentru ”mutarea” făcută: ”Este, poate, cel mai important pas din cariera lui Hora. După ce a demonstrat tot ceea ce avea de demonstrat în Liga 1, acum a semnat cu o echipă importantă, care va juca în grupele Europa League. Și cei de la Konya sunt încântați de acest transfer, nici nu putea fi altfel, atâta timp cât au transferat golgeterul României”, a declarat fostul atacant al pandurilor. Konyaspor a terminat sezonul trecut din Turcia pe locul 3 și s-a calificat direct în grupele Europa League.

Doi „panduri” la Dinamo?

Chiar înainte de perfectarea transferului lui Ioan Hora în Turcia, Pandurii mai primea o veste bună de la… Dinamo! Fostul ”pandur” Paul Anton a plecat la Getafe, iar în urma împrumutului său pe un an în Spania, gruparea din Târgu Jiu se va alege cu 30 000 de euro (cotă parte din cei 150.000 de euro pe care Getafe îi plăteşte lui Dinamo). Acum însă, la doar câteva zile de la respectiva ”mutare”, ultimele vești nu par a fi tocmai plăcute pentru Pandurii. Dinamo este foarte aproape să aducă în ”Ștefan cel Mare” doi jucători ce au făcut aproape istorie la Târgu Jiu: Mihai Roman și Dan Nistor. Dacă Roman (24 de ani) este lăsat de Nec Nejmegen să plece împrumut la Dinamo, Nistor va semna şi el, cel mai probabil din postură de jucător liber de contract. ”Alb-roşii” sunt convinşi că Dan Nistor va deveni liber săptămâna viitoare, mijlocașul aflându-se în acest moment în litigiu cu Pandurii, după ce a depus o cerere pentru a fi declarat liber de contract. Nistor speră într-o soluționare cât mai rapidă a cazului său pentru a semna cu clubul din ”Groapă”. ”Miercuri voi afla ce se va decide. Deocamdată sunt în litigiu cu Pandurii. Dacă mă voi înțelege cu Dinamo, aș vrea să devin jucătorul lor. Da, de ce nu?”, a declarat Nistor. 750.000 de euro e cota de piaţă a lui Mihai Roman, în vreme ce Dan Nistor este evaluat la 1 milion de euro.


loading...

Citește și

stadion

”Lângă Masa Tăcerii o să avem și Stadionul Tăcerii!”

Deși remarca mai mult decât tendențioasă a fostului ”pandur” Dan Nistor, cum că ”pe noul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.