A trecut campania, a revenit ignoranța

Alina MohorNici nu a trecut bine campania electorală, că politicienii au început să sfideze electoratul. Gata, nu mai sunt umili și dornici să asculte problemele oricărui cetățean. S-au văzut cu sacii în căruță și au zis că gata, timp de patru ani putem să-i ignorăm pe cei care ne-au ales. Am văzut zilele aceste atitudini care pur și simplu m-au dezgustat. Superioritate, ignoranță, neghiobie, falsitate, perversitate şi corupție, acestea sunt „calitățile” celor care au ieșit primari, duminică. Asta după ce, timp de o lună, nu știau cum să mai pupe picioarele electoratului și presei, doar, doar de o primi și ei un vot. Știu, o să spuneți că acest lucru se știa, că așa se întâmplă mereu înainte și după alegeri. Dar vă spun sincer că nu mă așteptam ca minunații noștri aleși să dea dovadă de atâta prostie, într-un timp atât de scurt.
Au păreri mult prea bune despre ei și munca lor. Dorm în scaune timp de patru ani și o lună se fac că muncesc. Primesc leafă degeaba, iar unii abia dacă știu să lege trei cuvinte care să aibă o logică. Aceștia sunt cei care ne conduc destinele. Ne mirăm de ce nu merge nimic la noi în țară și mai ales în acest județ. De asta, pentru că ne conduc oameni semianalfabeți, oameni ignoranți, dornici doar de putere, care se gândesc doar la propriul buzunar și la cum să-l aibă mai umflat.
De ce îi alegem? Pentru că avem alternative mai bune. Pentru că oamenii inteligenți, adevărații profesioniști nu intră în acest mare rahat numit politică. Nu vor să iasă în față ca păduchii, doar ca să arate că au influență. Stau în anonimat și își conduc companiile cu profesionalism. Mergem la vot cu gândul să alegem răul cel mai mic și poate de multe ori se dovedește a fi cea mai mare greșeală.

loading...

Citește și

ionut-catrina

Corupția și indiferența ucid în continuare

Acum un an, România s-a trezit în fața unei tragedii fără margini, ce a modificat …

6 comentarii

  1. Draga doamna, nu stiu care este rostul acestei campanii impotriva politicienilor.
    Ne-am dorit sa traim in democratie, politicieni, candidati, alegeri sunt parti ale acestei democratii.
    Nu iti place cine candideaza, atunci fiecare dintre noi o poate face.
    De aceea, fiecare dintre noi trebuie sa se implice sau, daca nu o face, trebuie sa taca din gura pentru ca nu conteaza ce gandeste, conteaza ce face.

  2. Dna Mohor, e treaba magarului de unde beau oile apa!? Asta e articol de fond de final de saptamana? Ati avut odata si dezbateri bune( amenajare insula,statuia lui Brancusi, amenajarea Calea Eroilor etc) de ce va abateti de la ele? Tolontan asta, se tine de subiect pana il rezolva, voi de ce n’aveti tolontanul vostru? Cum vreti sa realizati ceva bun nefinalizand nimic!?

  3. Inseamna ca ai foat chioara daca tu ai asteptat sa treaca asa zisa campanie ca sa vezi fata adevarata a candidatilor. Scrii la trecerea timpului. Nimic concret.

  4. Cat despre marii profesionalisti care isi conduc companiile de succes.. numeste macar unu care nu s-a ridicat pe spatele si cu ajutorul prietenilor din politica. Cum am zis mai sus scrii sa nu adormi.

  5. 😃😃😃😂😂😂IPOTEZA:1)Filip are telefonul închis! 2) Cârciumaru a apăsat pe „eject” cu mesajul: ședință,va sun eu! …si a uitat! 3)La ambele telefoane intra mesajul Utilizator inexistent! Să înțelegem, domnu ‘ Făget ca ați luat țeapă? Sau e așa, preventiv? Nu îndrăznesc ei să facă aroganțe! Mateeeeei!Da sa nu cumva să te pună necuratul să „pui mâna”!

  6. Ai acasa o biblioteca pe care o imbogatesti mereu cu noi carti? Atunci aceasta afacere este perfecta pentru tine! Este exact ceea ce ti se potriveste! Iti imbogatesti biblioteca si castigi bani! E asa de simplu! Pentru mai multe detalii, cauta-ma urgent la adresa de email: vystyn@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.