A vrut să fie o mireasă slabă, dar ce a urmat a fost TRAGIC

Crina Maria Voina (44 de ani), din Cisnădie, era plecată de mulți ani în Germania, la muncă. Acolo se îndrăgostise de un neamț cu care urma să se căsătorească.

Înainte de nuntă, însă, Crina și-a dorit să facă o operație de micșorare a stomacului pentru a fi frumoasă în rochia de mireasă. Femeia avea 108 kg și 1,56 metri înălțime. S-a întors în țară, unde a luat legătura cu un medic de la o clinică particulară din Arad. În 26 iulie, Crina a fost operată de dr. Viorel Dejeu, iar două zile mai târziu a fost externată în stare bună. După alte două zile petrecute acasă, la Cisnădie, a început să se simtă rău. A luat legătura cu dr. Dejeu, iar acesta a chemat-o la clinică pentru un control.

„I-am spus că a făcut o complicație. Este vorba de un defect de vindecare la nivelul stomacului, care cauzează infecție, complicație pe care o fac între 1 și 3% din pacienți”, ne-a declarat medicul. Crina a refuzat, dar, după alte două zile de chinuri, familia a dus-o la Spitalul Județean Sibiu. „A venit cu peritonită. Nedrenată la timp, neintervenind chirurgical la timp, se poate termina cu decesul pacientului”, ne-a spus dr. Constantin Roșca de la UPU Sibiu.

Lucru care s-a și întâmplat ieri noapte, când Crina s-a stins. Familia îl acuză pe dr. Dejeu de moartea rudei lor. „Toată vina a fost a doctorului de la Arad, care nu i-a acordat medicația principală după operație”, a zis verișoara Crinei, Codruța Oprean.

Rudele mai susțin că medicul nu i-a făcut analizele necesare și nu i-a spus despre riscuri. Dr. Dejeu îi contrazice: „Toate analizele au fost făcute înainte de operație. În plus, i s-a făcut control psihologic, cardiologic și gastro. De asemenea, pacienta a semnat un consimțământ în care erau prezentate toate riscurile”.

Sursa: www.click.ro

loading...

Citește și

Iată cum au votat consilierii locali în cazul revocării lui Adi Tudor și funcția de viceprimar

Proiectul de revocare din funcția de viceprimar, inițiat de câțiva consilieri locali, împotriva lui Adi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.