miercuri , 7 decembrie 2016 - 18:16

Accident la Borăscu

accident-pepeni-4
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi miercuri prin apelul 112 de un bărbat, de 47 de ani, din comuna Borăscu, cu privire la faptul că pe raza comunei Drăgoteşti, a avut loc o tamponare între două autovehicule. La faţa locului a fost identificat autovehicul condus de o femeie, de 26 de ani, din comuna Borăscu, care a declarat că în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 673A, din direcţia Mătăsari către Borăscu, a fost acroşată de un autoturism, înmatriculat în Franţa, ce se deplasa din sens opus, întrând pe sensul acesteia de mers, iar ulterior a părăsit locul faptei. La scurt timp a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Drăgoteşti, care nu posedă permis de conducere. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul femeii și o concentraţie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 20 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi care nu deţine permis de conducere.

loading...

Citește și

electrocutat2

Bărbat ELECTROCUTAT la înălţime, pe centura Drăgoieni

Un bărbat s-a electrocutat, ieri, lucrând la înălţime, pe drumul de centură Drăgoieni. Acesta este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.