Admiterea la liceu se schimbă! Ce alte noutăți îi așteaptă pe elevi

Noul an şcolar va începe peste zece zile, în 12 septembrie şi va avea doar 169 de zile lucrătoare, faţă de 175 de zile cât a fost anul trecut. De marţi, 13 septembrie, vor începe cursurile, de regulă cu recapitularea materiei din anul şcolar precedent. Aşa cum ne-am obişnuit deja, nu e an şcolar fără ceva modificări. Acum se schimbă admiterea la liceu!

– EXAMENE. Atenţie! Media din gimnaziu va conta doar 20% la media de admitere la liceu, faţă de 25% cât a fost anul acesta. Repartizarea computerizată se va face într-o singură etapă, iar cei rămaşi fără loc vor fi repartizaţi, de la caz la caz. Examenul de Bacalaureat nu se schimbă, dar Ministerul Educaţiei vrea să facă mai atractive şcolile profesionale.

– MANUALE. Vor fi manuale noi şi gratuite pentru clasele I-IV şi IX-XII, a promis Ministerul Educaţiei. Doar la clasa a IV-a vor lipsi cinci manuale, la cele mai importante materii, din pricina licitaţiilor contestate de mai multe ori. Aşadar, cărţile de Română, Matematică, Ştiinţele naturii, Istorie şi Geografie vor întârzia.

– DISCIPLINĂ. Pentru prima dată după 1990, elevii vor avea un Statut care stabileşte drepturile şi îndatoririle şcolarilor. Fără telefon mobil la ore, fără alcool sau ţigări în şcoală, fără violenţe, fără absenţe. Aceste abateri vor fi sancţionate cu scăderea notelor la Purtare.

– VACANŢE. Vacanţa de iarnă e programată între 24 decembrie 2016 şi 8 ianuarie 2017. Următoarea e între semestre, între 4 şi 12 februarie. Vacanţa de primăvară  va fi între 19 – 30 aprilie 2017, iar cea de vară între 17 iunie şi 10 septembrie 2017. În perioada 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele mici şi grupele de grădiniţă sunt în vacanţă. Pentru clasa a XII-a, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017.

– ”ŞCOALA ALTFEL”. Va avea o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi va fi programată de fiecare şcoală în parte. Perioadele ar putea fi: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (pentru clasele V-XII).

– TEZE. Vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Şi în acest an se va face Evaluare naţională la clasele a doua, a patra, a şasea, a opta şi simularea examenelor.

– ZILE LIBERE. Prin lege aceste zile sunt nelucrătoare: 5 octombrie -Ziua internaţională a educaţiei, 5 iunie -Ziua învăţătorului şi 1 iunie -Ziua copilului.

loading...

Citește și

Iată cum au votat consilierii locali în cazul revocării lui Adi Tudor și funcția de viceprimar

Proiectul de revocare din funcția de viceprimar, inițiat de câțiva consilieri locali, împotriva lui Adi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.