duminică , 4 decembrie 2016 - 1:52

ALERTĂ! 30 de copii şi adulţi coboară ACUM, PE JOS, din MUNTE!

 Cei peste 30 de copii și adulți care au fost evacuați pe jos, duminică, din stațiunea Parâng, după ce accesul în zonă s-a blocat din cauza ninsorii și viscolului, au ajuns cu bine la Cabana Rusu, în apropiere de Petroșani, la capătul unei coborâri care a durat aproape două ore, prin zăpadă de 80 de centimetri și vânt puternic.

Sursa foto: Salvamont Hunedoara / Facebook

Echipele de salvatori care au însoțit grupul au fost formate din salvamontiști și jandarmi montani, care i-au preluat pe turiști, i-au coordonat și i-au ajutat să coboare în coloană, de pe munte. În fața și în spatele șirului s-au aflat salvatorii montani, care s-au asigurat ca operațiunea să se desfășoare în condiții cât mai bune, dată fiind vremea nefavorabilă.

”Nu au fost probleme deosebite, cu toate că acțiunea s-a desfășurat în condiții extreme, de ninsoare și vânt puternic. Cea mai grea porțiune a fost cea din stațiunea Parâng până la un canton, deoarece această porțiune de traseu era expusă la viscol. Grupul format, în final, din 35 de persoane, copii și adulți, a ajuns cu bine la Cabana Rusu, după o oră și 40 de minute de la începerea coborârii”, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Ajunși la Cabana Rusu, copiii și ceilalți turiști au primit ceai fierbinte, iar paramedicii SMURD s-au asigurat că nu sunt probleme de sănătate. De aici, copiii au fost preluați cu mașini ale Jandarmeriei și duși până într-o parcare de la baza telescaunului care urcă în Parâng, unde au fost întâmpinați de părinți, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara, maior Nicolae Răducu.

http://www.agerpres.ro/social/2016/11/13/alerta-hunedoara-30-de-copii-si-turisti-sunt-evacuati-pe-jos-din-statiunea-parang-15-08-37

loading...

Citește și

Accident cu TREI VICTIME! SMURD şi ISU Gorj, la faţa locului!

SMURD  Motru, ISU Gorj şi SAJ Mehedinţi au intervenit  într-un grav accident produs la Broşteni, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.