marți , 6 decembrie 2016 - 12:08

Amânare după amânare în dosarul polițiștilor acuzați de luare de mită

mafia-carbnelui

Cei 13 inculpați din dosarul „Mafia Cărbunelui” au parte de amânare după amânare în procesul ce se judecă la Tribunalul Gorj. Pe site-ul instanței de judecată scrie că amânările sunt pentru administrarea probatoriului. Procesul a început de câteva luni, mai exact în aprilie.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a 12 polițiști și a cinci transportatori. Frații Milodin sunt acuzați de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual (Milodin Gh.), Găman va fi judecat pentru luare de mită și complicitate la fals intelectual, iar Manolache pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual. Agenții de poliție Glaje Florin este acuzat de luare de mită, Marinel Staicu-abuz în serviciu (11 acte materiale), fals intelectual (5 acte materiale) și de luare de mită; Daniel Ungureanu-abuz în serviciu (4 acte materiale) și fals intelectual (4 acte materiale); Gheorghiță Vîlceanu-abuz în serviciu (3 acte materiale) și fals intelectual (3 acte materiale); Sevastian Udrea-luare de mită, abuz în serviciu (2 acte materiale) și fals intelectual; Gabriel Vlăduțu-luare de mită şi de abuz în serviciu; Paul Gheară- luare de mită (2 acte materiale) și abuz în serviciu (3 acte materiale); Dan Ciuciuc-luare de mită, abuz în serviciu (două acte materiale) și fals intelectual (două acte materiale). Patru transportatori și-au recunoscut vina, un altul fiind judecat acum. Cei 12 polițiști și transportatorul au avut parte până acum de mai multe amânări, necesare pentru administrarea probatoriului.

Sentințe pentru cei care și-au recunoscut vina

Tribunalul Gorj a dat la sfârșitul lunii aprilie primele sentințe în dosarul „Mafia Cărbunelui“, după ce patru dintre inculpați și-au recunoscut faptele. Nicolae Popescu a fost condamnat pentru furt în dauna Complexului Energetic Oltenia la o pedeapsă de închisoare la un an și 6 luni. De asemenea, acesta mai este obligat să achite către CEO o sumă de peste 73.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile. Instanța de judecată a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului pe două autoutilitare. De asemenea, Constantin Claudiu Boboc a fost condamnat la un an și o lună de închisoare cu executare pentru tăinuire. CEO a renunțat la proces după ce acesta a plătit în contul unității suma de 10.000 de lei. Procesul penal a încetat față de Constantin Cărăgui și Nicolae Ișfan care au încheiat acorduri de mediere.

Protectori ai hoților de cărbune

În perioada 2014–septembrie 2015, potrivit procurorilor, agenţii de poliţie care patrulau pe ruta Motru-Rovinari-Turceni-Ţânţăreni, protejau persoane care transportau şi comercializau cărbune sustras de pe benzile de transport aparţinând Complexului Energetic Oltenia, fără a avea documente de provenienţă şi pe care îl valorificau ulterior către beneficiari din Gorj şi din judeţele limitrofe. Sustragerile de cărbune se derulau în special pe traseul benzilor transportoare către Termocentrala Rovinari, în zonele în care circuitul de benzi este amenajat de-a lungul gospodăriilor unor cetățeni ai localităţilor Roşia Jiu şi Rogojelu, fiind descărcat în grădinile proprii, pentru ca ulterior să fie încărcat în mijloacele de transport (autoutilitare/camioane) aparținând proprietarilor gospodăriilor sau altor persoane fizice ce deţineau astfel de mijloace de transport cu capacitatea cuprinsă între 3,5 si 16 tone. În vederea tranzitării zonei Rovinari în bune condiţii, hoții de cărbune se aflau în relaţionare cu agenţi de poliţie care le permiteau să parcurgă zona lor de responsabilitate fără a verifica provenienţa mărfii, contra unor sume de bani, deşi cunoşteau faptul că aceasta este sustrasă. T.D.

loading...

Citește și

depozit-carbune-rovinar

GINERELE unui fost ŞEF din Poliție, judecat pentru tăinuirea unor FURTURI din CEO

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu l-a trimis în judecată, la începutul lunii noiembrie, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.