duminică , 11 decembrie 2016 - 6:10

Americanii au aflat răspunsul la întrebarea „Cât sex vor să facă româncele?”

sex

Sexologii americani au realizat noi studii, dorindu-şi foarte mult să afle cât de mult sex fac femeile din întreaga lume şi care sunt motivele pentru care unele doamne şi domnişoare nu au o viaţă amoroasă foarte activă.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Centrul pentru Sexualitate şi Cuplu din San Jose, Statele Unite ale Americii, iar rezultatul a fost acela că cele mai multe cupluri din întreaga lume fac sex din ce în ce mai rar. Potrivit specialiştilor, un cuplu din cinci face sex de cel mult zece ori pe an.
Motivele pe care le-au invocat persoanele care au participat la sondaj sunt acela că nu au timp să facă sex, sunt obosiţi sau au probleme de sănătate. În cadrul studiului din SUA au fost incluşi şi românii, iar rezultatele arată o scădere a interesului pe care româncele implicate în relaţii de durată îl au faţă de sex.
Potrivit datelor prezentate, 38% din respondente au afirmat că întreţin un singur contact sexual pe săptămână, 23% fac dragoste o dată sau de două ori pe săptămână, în timp ce numai 9% reuşesc să se bucure săptămânal de trei contacte sexuale. Mai mult de atât, româncele au afirmat că o viaţă de cuplu fericită poate fi întreţinută şi cu un singur contact sexual pe lună.

loading...

Citește și

Trucuri magice pentru a aduce o femeie pe culmile plăcerii

Ideea că toate reprezentantele sexului frumos pot ajunge la orgasm prin sex convenţional este 100% …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.