ANUNȚ important pentru care și-au dat demisia din IPJ Gorj! Unde se pot angaja


Vești bune pentru cei care vor să lucreze, din nou, la Inspectoratul de Poliție Gorj. Reprezentanții instituției au anunțat că organizează concurs, prin reîncadrare, pentru ocuparea unui post de ajutor de șef de post la Poliția Crușeț. Sunt însă și câteva condiții.

„Nu pot fi recrutate în vederea reîncadrării ca poliţist, persoanele care se află în următoarele situaţii: le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), g) – i), k), l) şi n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare; prin reîncadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă; prin reîncadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate dobândesc grade profesionale mai mari decât gradele profesionale maxime ale posturilor pentru care s-a organizat concurs”, se precizează pe site-ul IPJ Gorj.
Dosarele de înscriere pot fi depuse până pe 19 ianuarie, la sediul IPJ Gorj. Testul scris va avea loc pe 17 martie.
O altă probă, evaluarea performanţei fizice, se va desfășura în perioada 02.03 – 08.03.2018.

loading...
Loading...

Citește și

Cuțitarul de la Crasna este liber

După o noapte petrecută în arest, tânărul de 20 de ani, acuzat că, în noaptea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.