Aşa păstrezi căldura în casă!

uls

A venit frigul, au căzut primele ninsori, iar temperaturile de afară nu dau semne că vor creşte prea curând. Dimpotrivă. Se instalează iarna! Acum este momentul să-ţi pregăteşti locuinţa pentru sezonul rece şi să încerci să păstrezi căldura în casa ta atât pentru confort, cât şi pentru facturi mai mici la întreţinere.

Aeriseşte de două ori pe zi – În sezonul rece, când temperaturile de peste zi sunt coborâte, recomandat ar fi să aeriseşti dimineaţa, după ce te-ai trezit, şi seara, înainte de culcare, doar pentru câteva minute. Nu uita ca în timp ce ţii geamurile deschise să închizi caloriferele pentru ca repartitoarele să nu înregistreze mai mult decât consumi de fapt.
Închide uşile când ieşi din camere – Obişnuieşte-te să închizi uşa după ce ieşi din cameră. În acest fel, nu vei suferi pierderi de căldură, iar termostatul centralei termice sau cel al caloriferelor nu va fi nevoit să pornească din nou.
Acoperă podelele – Dacă îţi este cald la picioare, te vei simţi confortabil, chiar dacă în casă nu este foarte cald. Recomandat este să acoperi podelele cu covoraşe sau carpete. Important este să nu mai calci direct pe gresie sau pe parchet. Pune o traversă pe hol, un covoraş în balcon şi acoperă podeaua din baie cu carpete antiderapante din cauciuc.
Trage draperiile – Poate nu crezi, dar draperiile trase împiedică curenţii de aer să pătrundă în locuinţa ta, asta în ideea în care geamurile de la cameră nu se închid chiar ermetic.
Pune suluri la uşi şi la geamuri – Pentru a împiedica curenţii de aer rece şi frigul să pătrundă pe la pervazul geamurilor şi pe la pragul uşilor, cumpără mai multe suluri textile. Acestea se găsesc în magazinele care comercializează produse de decoraţiuni interioare.
Repară ferestrele – Chiar dacă ai termopane, dacă nu sunt de foarte bună calitate sistemul lor de închidere s-ar putea să se defecteze. Există multe situaţii în care geamurile nu se mai închid până la capăt, iar în camera respectivă este mereu mai frig decât în alte încăperi.
Pune folie de aluminiu în spatele caloriferelor – Ştiai acest truc? Dacă pui folie de aluminiu în spatele caloriferelor, căldura din radiatoare va fi amplificată. Mai mult, folia de aluminiu o va direcţiona în cameră şi nu o va lăsa să se piardă prin perete.
Nu acoperi caloriferele – Evident, dacă vrei ca radiatoarele din locuinţa ta să facă faţă, nu le acoperi cu haine puse la uscat. Nici obiectele de mobilier, precum fotolii sau canapele, nu ar trebui aşezate foarte aproape.
Cumpără robineţi cu termostat – Dacă radiatoarele din locuinţa ta nu sunt prevăzute cu robineţi termostatici, recomandat este să dai o fugă până la magazin şi să-ţi cumperi. Alege produse medii ca preţ. Nu trebuie să plăteşti o avere pentru astfel de dispozitive care funcţionează extrem de simplu, dar eficient.
Cumpără un termostat pentru centrală – Dacă ai instalată o centrală termică de apartament, obligatoriu va trebui să cumperi şi un termostat care să regleze temperatura în casă. Astfel de dispozitive sunt ieftine, costă până în 100 de lei şi te vor ajuta să ai o temperatură constantă în locuinţă, dar şi o factură mai mică la gaze sau la curent electric.
Aeriseşte caloriferele – Dacă nu sunt aerisite, caloriferele nu se vor încălzi corespunzător, iar în locuinţa ta va fi mereu frig. Această operaţiune poate fi făcută de oricine, nu este nevoie să chemi un instalator.

Trucuri ca să-ţi fie cald şi bine

Poartă papuci de casă – În magazine găseşti papuci de casă căptuşiţi cu blană artificială sau puf. Modelele sunt haioase, vesele şi colorate.
Îmbracă un pulover pe gât – Dacă vrei să-ţi fie cald şi bine, trebuie să ai grijă să-ţi acoperi gâtul şi să-ţi protejezi picioarele. Poartă în casă un pulover subţire pe gât sau o helancă.
Înveleşte-te cu pilota de iarnă – Dacă ţi-e frig noaptea, ar trebui să cumperi o pilotă nouă, călduroasă, pentru iarnă. Evită modelele două anotimpuri.
Scoate păturile groase din lână – Seara, când stai la televizor, lucrezi pe laptop sau citeşti o carte, înveleşte-te cu o pătură pufoasă şi călduroasă din lână. De asemenea, dacă ai canapele, fotolii şi scaune cu tapiserie din piele sau piele sintetică, acoperă-le cu pături sau cuverturi. Când te vei aşeza, îţi va fi cald şi bine.
Fă o baie fierbinte – O baie fierbinte, înainte de culcare, este tot ce ai nevoie pentru un somn odihnitor.
Bea lapte cald – ştiai că dacă bei o cană cu lapte cald nu vei mai simţi răcoarea din casă? Ia încearcă!

sursa: click.ro

loading...

Citește și

puls

4 metode de a scăpa de moliile din casă

Moliile sunt insecte care ataca tesaturile din casa ta, indiferent ca este vorba despre lenjeriile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.