duminică , 11 decembrie 2016 - 2:13

ATENȚIE! Suntem sub Cod Galben de FURTUNI!

furtuna3_cmyk

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de tip cod galben, cu ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice şi căderi de grindină, duminică după-amiază, pentru judeţele Alba, Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Olt,Vâlcea, Mehedinţi,Gorj şi Sibiu.

În judeţe Alba, Buzău, Gorj, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Sibiu sunt în vigoare, duminică după-amiază mai multe avertizări de tip cod galben, emise de ANM pentru ploi, grindină şi descărcările electrice. Reprezentanţii ANM anunţă că în judeţul Sibiu, inclusiv în localităţile Mediaş şi Sibiu, duminică între 14.35 şi 16.00, se vor semnala averse de ploaie ce vor cumula 20-25 l/mp, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului, descărcări electrice. Duminică, până la ora 15.45, frecvente descărcări electrice, ploi de până la 20 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului în judeţele: Buzău, zona de munte, Argeş, Prahova, zona de munte, şi în Dâmboviţa, zona de munte, anunţă ANM. În judeţul Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, până la ora 15.45, vor fi frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, fenomene asociate: averse ce pot cumula 20 l/mp şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În judeţul Alba, inclusiv localităţile Alba Iulia, Aiud, Blaj şi Sebeş, până la 15.30, este în vigoare o atenţionare cod galben de ploi ce vor cumula 20-25 l/mp, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului şi descărcări electrice.

Și marți este instabilitate

O avertizare de instabilitate atmosferică, ce a intrat în vigoare duminică la ora 12.00, este valabilă până marţi la ora 21.00, in intervalul menţionat fiind anunţate ploi, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri căderi de grindină, în zona de vest şi nord-vest a ţării. „Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat”, se notează în avertizarea meteorologică.

loading...

Citește și

Nu e glumă: semnul dolarului, semnătura unui deputat. Ascensiunea financiară a revoluționarului Iriza, clădită pe cadavrul Litua

Scopul în viață al deputatului Scarlat Iriza e dat chiar de semnătura sa – simbolul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.