Adrian Georgescu

Liderul sindical Roșca cere EVALUAREA ȘEFILOR din CEO: VOI OPRI LUCRUL ÎN CARIERA ROȘIUȚA și-mi asum asta cu orice riscuri!

Vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Nelu Roșca, a răbufnit public la adresa unor șefi din CEO pe care-i consideră responsabili de întârzierea unor licitații, iar acest lucru a făcut ca în Cariera Roșiuța să funcționeze doar două excavatoare. Printre problemele grave amintite de Roșca, la Tele3, a fost și lipsa de personal dar și lipsa pieselor de schimb din cariere, …

Citește mai mult

În timp ce minerii stau în mocirlă cât cizma, XEROXISTELE din CEO își fac selfiuri SEXOASE, în timpul programului

O salariată a unei subunități din cadrul CEO, în postul de xeroxistă, are o pasiune pentru fotografiile provocatoare, în timpul programului. Activitatea virtuală a salariatei CEO este una extrem de intensă, în condițiile în care, aproape zilnic, aceasta postează imagini cu ea în poziții ostentative, chiar de lângă copiatorul pe care-l deservește, iar pe tot parcursul zilei le mulțumește și …

Citește mai mult

Bătaie de joc la Crasna. Drumurile de tarla pe care sătenii își duc oile la păscut au primit titulatura de străzi. Plăcuțele au costat peste 200 de milioane de lei vechi

Comuna Crasna e situată în Nord-Estul județului Gorj și nu este înfrățită cu niciunul din orașele Caracal sau Vaslui. Totuși, consilierii locali și conducerea administrației locale au luat decizia să denumească ulițele satelor și chiar drumurile care duc în câmp și să le ofere titulatura de străzi. Plăcuțele au costat câteva zeci de mii de lei, iar crăsnenii nu-și mai …

Citește mai mult

Mafioții de pe Centura Tg-Jiului AU DISPĂRUT! Italienii, obligați să le plătească sume importante afaceriștilor țepuiți. Varianta de ocolire, ÎN AER!

Italienii acuzați, în toamna anului trecut, că au țepuit mai multe firme din Gorj și Olt, după ce acestea le-au închiriat utilaje și autovehicule pentru lucrările la centura de ocolire a Tg-Jiului, au fost obligați de instanțele de judecată să plătească banii, conform contractelor, numai că aceștia nu mai sunt de găsit nici la sediul firmei din Tg-Mureș și nici …

Citește mai mult

Agent de la Rutieră, ANCHETAT pentru FAVORIZAREA INFRACTORULUI, pentru că nu a testat cu alcooltestul un POLIȚIST BĂUT implicat într-o tamponare

Un agent de poliție din cadrul Biroului Rutier Tg-Jiu este cercetat de procurori sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, după ce nu i-a testat alcoolemia unui coleg al său, polițist, aflat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism implicat într-o tamponare. Cazul a fost înregistrat, relativ recent, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, deși fapta s-a petrecut în …

Citește mai mult

Un primar PSD a blocat traficul în Tg-Jiu ca să vorbească la telefon. Duster-ul primăriei poartă inițialele numelui său

Un autoturism Duster a blocat, vineri după-amiaza, banda a doua de pe strada Victoriei, pe tronsonul dintre stația Petrom și magazinul Parâng. Mașina rula foarte încet, cu avariile pornite pentru că șoferul vorbea la telefon. Gestul acestuia i-a iritat la culme pe ceilalți șoferi aflați în traficul aglomerat din Tg-Jiu, obligați să-l ocolească, însă nici claxoanele și nici gesturile vulgare …

Citește mai mult

Și bătrânii mai MINT, câteodată! Octogenarul amendat „în timp ce-și săpa groapa” ARE CAVOUL finalizat de 5 ani. Preotul satului: „Da, știu cavoul… făceau la alt cavou”

„Un bătrân a fost amendat cu 60.000 de lei pentru că îşi construia propriul cavou”, ”Amendă uriașă pentru un cavou săpat la negru în Gorj. Bărbatul de aproape 80 de ani ar trebui să-şi vândă casa”, ”Șocant! Își săpa groapa și s-a ales cu amendă de 60.000 de lei!”. Sunt doar câteva dintre titlurile cu un impact emoțional uriaș care …

Citește mai mult

VIDEO INTERZIS MINORILOR! „Jmecherul Occidentului”, AMENINȚĂRI CU MOARTEA la adresa unui POLIȚIST gorjean: Bă, îți dau în capu’ ăla sec 50 DE GLOANȚE și nu regret, niciodată! Intru cu mașina-n tine, du-te dreacu de aici, în mașina poliției, direct!

Un șofer de TIR din Tg-Jiu s-a înregistrat și a postat pe facebook un filmuleț în care, timp de mai multe minute, îl înjură și amenință cu moartea pe agentul de poliție Radu Constantin Mituțoiu de la Poliția Bumbești-Jiu. Șoferul, în vârstă de 52 de ani, a rămas fără permisul de conducere și, într-un moment de intoxicație bahică, și-a amintit …

Citește mai mult

Șoferii, REVOLTAȚI pe atitudinea agentului Dinoiu de la „Rutieră”: Acest ȘARPE atacă în zona Sadu, cu ochelari de soare în loc de șapcă!

Zeci de persoane au reacționat pe facebook la postarea unui tânăr care a fost oprit în trafic de agentul Mihăiță Dinoiu de la Poliția Orașului Bumbești-Jiu, cu toate că polițistul nu era echipat corespunzător. Mai exact, agentul de poliție nu purta șapcă, element caracteristic uniformei, în schimb, avea pe cap ochelari de soare, în condițiile în care un document elaborat …

Citește mai mult

FOTO: Consilier județean din Gorj, dezmăț sexual cu o prostituată pe internet. I-a cerut să-i arate sânii!

Un consilier județean al PSD Gorj apare în unele fotografii surprinse de o tânără, cunoscută ca vânzătoare de plăceri, în timpul conversației video pe care a purtat-o cu acesta pe o rețea de socializare. Potrivit unor surse din apropierea prostituatei, alesul județului i-a cerut, la un moment dat, tinerei să-i arate sânii pentru a se convinge dacă aceasta a apelat …

Citește mai mult

Manțog: Trecerea lui Marcel Romanescu la PSD, un fake news. Dacă PNL se comportă ca până acum, el poate candida de unde vrea

Fostul lider democrat-liberal Ionel Manțog a comentat, la emisiunea „A Patra Putere”, de la Tele3, subiectul politic al săptămânii: o eventuală trecere a primarului liberal Marcel Romanescu la PSD. Manțog este de părere că tema este una falsă și a fost aruncată în spațiul public de politicieni marginali. Ex-președintele PDL Gorj, Ionel Manțog, nu a exclus posibilitatea ca primarul Marcel …

Citește mai mult

El este EROUL de la Cărbunești! A salvat o fetiță de 3 anișori și pe bunicul acesteia din incendiu. „Bogdane, salvează-mi fetița!”

Un incendiu care a avut loc la finele săptămânii trecute într-un bloc de locuințe din orașul Tg-Cărbunești putea fi fatal pentru o fetiță de numai câțiva anișori și pentru bunicul acesteia, rătăciți prin apartamentele pline cu fum, părăsite în grabă de locatarii speriați. Curajul unui tânăr care a intrat fără să stea pe gânduri prin fumul înecăcios, la rugămintea unei …

Citește mai mult

Cocotele masculine din Bumbești-Jiu, pe site-urile de gay din Italia:„Pielea mea este catifelată”. Iată cum se laudă cu banii câștigați din prestațiile porno!

Câțiva tineri din orașul Bumbești-Jiu își etalează, pe facebook, banii câștigați din videochat și din prostituție cu bărbați. Imagini cu un conținut sexual explicit în care apar ”băieții” din grupul de la Sadu apar pe site-urile gay din Italia, însoțite de anunțuri în care aceștia lasă de înțeles că sunt dispuși să întrețină relații homosexuale. Dacă unii dintre aceștia se …

Citește mai mult

Decizie a Directoratului CEO: REDUCEREA FUNCȚIILOR DE CONDUCERE. Vezi cine este afectat!

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a hotărât, la propunerea președintelui Sorin Boza, reducerea numărului personalului de conducere de la sediul central al companiei. Decizia îi va afecta pe mai mulți șefi de birouri și departamente care îi vor pierde funcțiile. Conducerea CEO a decis, săptămâna trecută, modificarea organigramei structurii administrative de la sediul companiei. Hotărârea a fost luată de Directorat, la …

Citește mai mult

SURSE: Liderii sindicali PIERD FUNCȚIILE DE INSPECTORI SOCIALI. Iată ce SALARII au cei 8 PRIVILEGIAȚI!

Fix o lună de zile, atât vor mai exista posturile de inspectori sociali în cadrul CE Oltenia. Potrivit unor surse, nici un lider sindical nu va mai fi inspector social începând cu data de 1 mai. Liderii sindicali angajați ai CE Oltenia pe posturi potrivit pregătirii profesionale, dar care dețin funcții de inspectori sociali, își pierd privilegiile. Conform acelorași surse, …

Citește mai mult

Iată PROIECTELE DE CASCADORII RÂSULUI depuse de aspiranții la funcția de manager al Spitalului de Urgență Tg-Jiu. Comisia de evaluare a mai cerut o zi pentru a le DESCIFRA!

Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu se lasă așteptate pentru că proba privind susținerea proiectului de management nu s-a încheiat marți, 27 martie, așa cum era preconizat, deoarece comisia de concurs nu a finalizat evaluarea celor două proiecte rămase în competiție. Managerul interimar al SJU, Gigel Capotă, nu s-a mai …

Citește mai mult