luni , 11 decembrie 2017 - 13:22

Avem DOCUMENTUL! Motivul pentru care se cere trimiterea după gratii a unui celebru AFACERIST din Gorj


Procesul în care Compartimentul de Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj solicită revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei în cazul lui Cristea Fluerătoru s-a încheiat, ieri, cu o amânare, la cererea fostului lider de sindicat, „în vederea angajării unui apărător”. Următoarea înfăţişare va avea loc pe 25 octombrie.

 

După ce s-a vehiculat că omul de afaceri ar fi încălcat una dintre măsurile impuse în perioada de încercare, Gorj Domino a intrat în posesia documentului în care se prezintă motivul invocat de petent: „Potrivit dispoziţiilor articolului 97 C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar si după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitatea intermediară”.
Cristea Fluerătoru are două condamnări la închisoare cu suspendare. Pe 25 octombrie, acesta va afla dacă va executa restul de pedeapsă în penitenciar.
„Nu am încălcat absolut nimic. Din contră, am făcut muncă în folosul comunităţii într-un dosar, am plătit toate amenzile, cheltuielile judiciare”, a fost reacţia lui Cristea Fluerătoru.
Ultima sentinţă a fost dată în cazul său la Curtea de Apel Craiova, care l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Acesta a fost inculpat în dosarul supranumit ”Lotul Fluerătoru”, care vizează modul în care a fost făcută modernizarea drumului Ştiucani-Ploştina. Fostul sindicalist a fost deferit Justiţiei şi pentru evaziune fiscală.
Bărbatul de 47 de ani mai are o sentință definitivă din anul 2012, în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru vătămare corporală, fiind judecat pentru că l-ar fi lovit pe Ghassan Hussein Khraibani.
În 2016, fostul sindicalist Cristea Fluerătoru a muncit în folosul comunităţii, fiind văzut în timp ce aduna resturi menajere pe străzile din municipiul Motru.

loading...
Loading...

Citește și

INCREDIBIL! ȚINEA O FERMĂ DE VACI ÎNTR-O PUNGĂ! Primar din Gorj, FIICA acestuia și funcționari ai OJFIR, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ de DNA pentru o FRAUDĂ de 40.000 de euro

Procurorii anticorupție din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată pe Michy …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.