duminică , 24 septembrie 2017 - 2:22

AZI: Candidații pentru posturile de DIRECTORI de școală susțin EXAMENUL

Astăzi, profesorii care s-au înscris la examenul pentru ocuparea celor 1.500 de posturi de directori rămase libere susțin examenul în fața unei comisii formate din reprezentanți ai inspectoratelor școlare din județul din care fac parte.

 

Potrivit unei note trimisă de Ministerul Educaţiei către inspectoratele şcolare judeţene, în zilele de 21 şi 22 august, cadrele didactice interesate vor susţine un interviu în faţa unei comisii constituite din trei membri ai consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar în cadrul căruia vor prezenta planul operaţional pentru anul şcolar 2017 – 2018 al unităţii de învăţământ pentru care şi-au exprimat opţiunea, scrie Mediafax.ro.

Totodată, le vor fi testate, prin trei întrebări, cunoştinţele privind legislaţia şcolară raportată strict la specificul şi la nivelul unităţii de învăţământ pentru care au optat.

Durata interviului este de maximum 20 de minute. Punctajul maxim este 30, iar pentru promovare sunt necesare 21 de puncte.

Mediafax

loading...

Citește și

Previziuni ÎNGROZITOARE până la sfârșitul lui 2017!

După ce a prezis tragedia de la 11 septembrie 2001 și că cel de-al 44-lea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.