luni , 5 decembrie 2016 - 14:31

BACALAUREAT 2016 sesiunea de toamnă: Subiecte mai GRELE ca cele din vară!

elevi

Luni, 22 august, absolvenţii de liceu au susţinut prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă. Elevii au susținut, ieri, examenul scris la Limba Română unde au avut de analizat tema unei poezii scrisă de Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu. La nivelul județului Gorj s-au înscris un număr de 1183 elevi pentru a susține examenul de Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă. 

Absolvenții de liceu s-au plâns că subiectele au fost mult mai grele decât cele de la sesiunea precedentă, aceștia au comentat pe diferite forumuri că subiectele de la română au avut un grad mare de dificultate și că nu se așteptau la asta. Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă a avut loc ieri, 22 august. Examenul a început la ora 09.00 şi a durat trei ore. Subiectele şi baremul de corectare la Română, BAC 2016 sesiunea toamnă, au fost afişate pe EDU.RO. La primul subiect au avut de analizat un text, iar la al treilea au avut de redactat un eseu în care să vorbească despre „temă şi viziunea despre lume” într-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi sau al lui Ion Barbu.

Candidaţii vor susţine miercuri proba obligatorie a profilului

Candidaţii vor susţine miercuri proba obligatorie a profilului, la disciplinele Istorie sau Matematica şi vineri probă la alegere a profilului şi specializării, la una dintre disciplinele Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logica şi argumentare, Sociologie şi Psihologie. Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi, până la ora 20.00, pot fi depuse contestaţiile. După soluţionarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate în 1 septembrie. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat a început în 16 august, cu probele orale şi de competente. declaraţi respinşi 41.037 de candidaţi, din toate promoţiile.

Bacalaureat 2016 – sesiunea de toamnă. Calendar BAC 2016, sesiunea august-septembrie 2016

18-22 iulie 2016 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
16-17 august 2016 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orală în limba romana – proba A
16-17 august 2016 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
17-19 august 2016 Evaluarea competentelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
18-19 august 2016 Evaluarea competentelor digitale – proba D
22 august 2016 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
23 august 2016 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – proba scrisă
24 august 2016 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisă
26 august 2016 Probă la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – proba scrisă
29 august2016 Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16,00 – 20,00)
30-31august 2016 Rezolvarea contestaţiilor

1 septembrie 2016 Afişarea rezultatelor finale

Rezultate Bacalaureat 2016, sesiunea de toamnă: Primele note vor fi afişate pe 29 august
Conform calendarului, primele REZULTATE BACALAUREAT 2016, sesiunea august-septembrie 2016, vor fi afişate pe 29 august. În aceeaşi zi, în intervalul 16.00 – 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Între 30 – 31 august 2016 urmează să fie rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în dată de 1 septembrie.

loading...

Citește și

cort-UCB-ziua-asistentului-(3)

Ziua Internațională a Voluntarilor sărbătorită azi la Târgu Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu organizează astăzi începând cu ora 13:00, Ziua Internațională a Voluntarilor, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.