Banii pentru RENOVAREA locuințelor, EPUIZAT în 3 ZILE! Câți gorjeni beneficiază de ei

bani1

Luna trecută, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a lansat Programul Casa Verde Clasic, atât pentru populație cât și pentru persoanele juridice, urmare a publicării Ghidului de Finanțare în Monitorul Oficial și dispoziției AFM privind perioadele în care se pot depune proiectele în vederea obținerii finanțării.

„Populația poate începe pregătirea dosarelor de finanțare care vor fi depuse, la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință, în sesiunea programată între 10 și 24 octombrie”, anunța, la sfârșitul lunii septembrie, APM Gorj, numai că plafonul a fost epuizat în doar trei zile, numărul total de dosare înregistrate, cu tot cu suplimentarea bugetului, fiind de 226.

Prin Programul Casa Verde, populația și persoanele juridice pot beneficia de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. Bugetul alocat pentru întreaga țară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populației și 34 de milioane persoanelor juridice.

Echipamentele finanțate pentru populație prin Casa Verde sunt panourile solare și pompele de căldură, cuantumul finanțării nerambursabile prin AFM fiind în funcție de tipul instalației, astfel:
● până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
● până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
● până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer;
„Plafonul alocat județului Gorj în cadrul Programului Casa Verde Clasic a fost epuizat astăzi, 13.10.2016, în jurul orei 12.30”, au anunțat, ieri reprezentanții APM Gorj.







loading...

Citește și

caruta2

Cu CĂRUȚA plină ochi pe cel mai circulat BULEVARD din Târgu Jiu!

O tânără din Târgu Jiu ne-a semnalat că pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târzu Jiu, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.