marți , 6 decembrie 2016 - 12:09

Bankwatch: ZGOMOT şi PULBERE la SE Rovinari

termo-rovinari05

Ecologiştii finanţaţi de corporaţiile străine atacă din nou CE Oltenia. De această dată, una din organizaţii a realizat un filmuleţ despre termocentrala CEO de la Rovinari.

Iată comunicatul Bankwatch: „Zgomot cu mult peste limita maxima admisă și praf ce-i învăluie ca într-o ceață densă, cu asta se confruntă locuitorii din satele Roșia de Jiu și Rogojel din apropierea termocentralei Rovinari. Un scurt documentar lansat în data de 11 noiembrie de Bankwatch România prezintă fața ascunsă a producției de energie pe bază de cărbune, prin impactul asupra comunităților care locuiesc în apropierea carierelor de lignit, a benzilor transportoare și a termocentralei.
În urma unor măsurători de zgomot omologate RENAR, Bankwatch România a aflat ca benzile transportoare creează un zgomot plasat între 54,9 și 83,1 dB, în timp ce instalațiile de desulfurare ale Termocentralei Rovinari generează între 68,8 și 71,6 dB. Ordinul Ministrului Sănătații nr. 119/2014 stabilește că limita maximă de zgomot în afara locuinței este de 55dB ziua și de 45dB noaptea.

Localnicii celor două sate solicită de ani de zile sa fie expropriați și mutați într-o zonă cu condiții minime de trai, sau măcar mutarea depozitelor de lignit și închiderea ermetică a benzilor transportoare. Negocieri cu diverse comisii sau directori ai companiei, sesizări la Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu sau Direcția de Sănătate Publică nu au avut nici un efect. În lipsa unei presiuni reale ale instituțiilor statului, compania nu acționează, iar suferința oamenilor este ignorată.
Trei grupuri energetice ale termocentralei, puse în funcțiune în anii ’70, au fost modernizate în ultimii ani prin construirea instalațiilor de desulfurare pentru a fi conforme cu legislația de mediu europeană. Zgomotul industrial produs de aceste instalații și de benzile transportoare afectează populația din zonă, utilajele fiind construite la câteva zeci de metri de casele oamenilor.
Mai mult, faptul că benzile nu sunt acoperite și ca lignitul nu este stropit duce la ridicarea prafului de cărbune în aer, în zilele uscate de vara satele părând cufundate în ceață, în ciuda cerului senin. Poluarea aerului cauzează diverse afecțiuni ale inimii, plămânilor sau sistemului circulator.
„Acordul de la Paris prin care țările semnatare și-au asumat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră a intrat în vigoare de săptămâna trecută. Mai mult, o serie de state europene, printre care Marea Britanie sau Austria, au decis să renunțe la energia pe bază de cărbune. Însă în România arderea lignitului continua să îi afecteze pe cei care locuiesc lângă termocentrale, dar și populații aflate la sute de kilometri depărtare, deoarece poluarea aerului nu ține cont de granițe, iar statul nu ia suficiente măsuri pentru a-și proteja cetățenii” — Alexandru Mustață, coordonator de campanii Bankwatch România.


loading…


loading...

Citește și

cumintenia-pamantului-brancusi

Cei care au DONAT pentru Cuminţenia Pământului îşi vor primi banii ÎNAPOI!

Premierul Dacian Cioloș a declarat, duminică, la Digi24, că există în continuare intenția de a …

2 comentarii

  1. waw…si e centrala care functiona mai bine decat a fost proiectata..!! la inceput se cantarea carbunele la intrare si functiona….,de cand nu se mai cantareste a incepiut sa functioneze si mai bine..!! cam asta este raspunsul la minunata centrala Rovinari!!!

  2. Care sunt corporatiile straine ce finanteaza Bankwatch si Greenpeace,Mihaela? jigodia de stat roman finanteaza la greu otravirea locuitorilor din cele doua sate ,ai habar pe unde se afla ? Ar trebui sa te documentezi putin ,inainte de a arunca vrajeala conspirationista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.