sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 5:00

Brokeri reţinuţi pentru manipularea pieţei de capital

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Pitești  au dispus la data de 30.08.2016 reținerea pentru 24 de ore a  inculpaţilor: Terziu Ştefan, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, manipulare a pieţei de capital, spălarea banilor, înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și instigare la fals informatic și Terziu Andrei, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la manipularea pieţei de capital, spălarea banilor, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi constituirea unui grup infracţional organizat.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2008-2012 inculpatul Terziu Ștefan în calitate de agent delegat de servicii şi investiţii financiare aflându-se în raporturi de colaborare cu o Societatea de Servicii şi Investiţii Financiare (în continuare SSIF) a constituit un grup infracţional organizat, împreună cu inculpații Terziu Andrei şi Neagu Elena Gabriela, grup care a avut ca obiectiv, în principal, inducerea în eroare şi păgubirea clienţilor societății de investiții financiare, precum şi practici de manipulare a pieţei de capital.

Mecanismul infracțional dezvoltat de către inculpatul Terziu Ştefan, a constat în deposedarea victimelor de acţiuni sau de bani prin tranzacţionarea repetată a acţiunilor, fără să existe dispoziţia prealabilă şi scrisă a titularilor acestora, în scopul creşterii artificiale a valorii unor instrumente financiare neatractive pentru piaţă, urmată de însuşirea contravalorii acţiunilor din conturile create exclusiv cu acest scop.

În cauză, s-a reținut că inculpatul Terziu Ştefan a conceput o procedură de constituire a setului de documente pe care trebuia să le predea compartimentului de control intern din cadrul SSIF, inversă decât cea legală.

În acest sens, inculpatul Terziu Ștefan orientându-se după documentul generat automat de către sistemul informatic constând în confirmarea ordinelor de tranzacționare, i-a determinat pe inculpații Terziu Andrei şi Neagu Elena Gabriela să completeze şi să semneze atât la rubricile „semnătura agentului”, cât şi „semnătura clientului”, falsificând în acest mod ordinele de tranzacționare și constituind astfel arhiva pe luna precedentă.

De asemenea, acesta i-a determinat pe cei doi să-şi deschidă conturi de tranzacţionare la SSIF pe care le-a utilizat tot el în scopul tranzacţionării repetate a unor instrumente financiare neatractive pentru piaţă dar a căror valoare a crescut substanţial ca urmare a manipulării pieţei de capital efectuată de inculpat.

Totodată, s-a reținut că inculpații au indus în eroare persoanele vătămate pe care le-au determinat să încheie procuri în formă autentică prin intermediul cărora erau împuterniciţi să le reprezinte în faţa instituţiilor financiare, inclusiv să deschidă conturi bancare şi să efectueze operaţiuni pe aceste conturi.

În temeiul procurorilor obţinute în acest mod, inculpații au procedat la falsificarea documentelor de deschidere a contului de tranzacţionare şi a contractului de intermediere împreună cu anexele acestuia, precum şi la deschiderea de conturi bancare de unde îşi însuşeau sumele de bani rezultate în urma tranzacţiilor.

Prejudiciul produs în cauză este în sumă de 4.364.451 de lei.

Inculpații reținuți vor fi prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești.  Suportul de specialitate a fost asigurat de către Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI).

loading...

Citește și

ANUNŢ pentru cei născuţi ÎNAINTE de 1989! NIMENI nu ştia aşa ceva

Concluzie inedita a unui studiu BERD: in medie, cetatenii din stateledin estul Europei nascuti imediat dupa caderea comunismului sunt mai scunzi decat generatia anterioara …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.