marți , 6 decembrie 2016 - 23:47

Bugetarii vor avea mai multe zile libere: Proiectul revoluţionar al unui deputat

Proiect revoluţionar al unui deputat. Bugetarii ar putea avea mai multe zile libere.

Un deputat propune ca zilele libere care se suprapun peste cele care pică sâmbăta și duminica, sau în timpul unor sărbători religioase care sunt, oricum, în weekend, să fie date în alte zile, din timpul săptămânii.

Propunerea legislativă pentru completarea art.139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii a fost pusă în dezbatere la Senat. Potrivit inițiatorului, deputatul independent Gheorghe Udriște, în funcție de anul calendaristic, nu puține sunt situațiile în care un procent semnificativ din zilele de sărbătoare legală coincid cu zilele de repaus săptămânal, astfel că cetățenii nu beneficiază de dreptul lor legal.

Zilele libere, prevăzute de art.139, sunt câte două pentru trei mari sărbători religioase, plus cele care marchează moment importante din istoria țării, zile cu semnificație deosebită. Inițiatorul propunerii legislative spune că liberele din prima categorie, cele religioase, sunt de obicei în weekend, așa că se pierd.

Propunerea legislativă completează Legea 53/2003 – Codul Muncii, după cum urmează:

“Art. 139. După alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:

(21) În cazul în care zilele de sărbătoare legală coincide cu zilele de repaus săptămânal, acestea se vor efectua în următoarea zi lucrătoare.”

Inițiativa legislativă se află în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată. Pentru a fi adoptată, inițiativa trebuie votată și în Camera Deputaților, cel mai probabil în legislatura din toamnă, astfel că poate fi aplicată din 2017.

În acest an românii au avut 13 zile libere stabilite pentru sărbătorile publice sau religioase, dar numai 8 au fost în timpul săptămânii, celelalte 5 au picat în weekend, anunţă alba24.ro.

ZILE LIBERE până la sfârşitul anului 2016:

– Adormirea Maicii Domnului (luni, 15 august)

– Sfântul Andrei (miercuri, 30 noiembrie)

– Ziua Naţională a României (joi, 1 decembrie)

– Crăciunul sau Nașterea Domnului (duminică și luni, 25 și 26 decembrie)

loading...

Citește și

EXCLUSIV | Al CINCILEA MEMBRU în Directoratul CE Oltenia, în procedura de RECRUTARE

În această perioadă au loc demersuri pentru ocuparea celei de- a cincea poziţii în Directoratul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.