duminică , 4 decembrie 2016 - 22:11

Bună ziua gorjeni,

ciocea-bunx

Așa cum spuneam și la începutul campaniei electorale, am observat cu toții abordarea „marilor candidați”, dar nu am găsit nimic nou, decât eternele slogane, același val de investitori ce vin în grabă să reconstruiască Gorjul, măriri de salarii și pensii de parcă Moș Gerilă vine cu banii în sac și să nu uităm despre susținerea CEO, unde motopompele de tras bani au mers non stop de 26 de ani.

Partea bună a acestei campanii este fragmentarea marilor partide, partide ce au suficienți oameni de bine, oameni ce ușor ușor, unul câte unul, încep să arunce jos din spate pe mai marii lideri politici, lideri lipsiți de doctrină, dar nelipsiți de interese oculte.

La mine a fost mai simplu, nesupunerea,a dus la excluderea mea de pe liste, citez: „Mai bine avem un scandal local cu Ion Ciocea, decât să ne facă surprize prin parlament”. Cu puțin noroc iată că aveți un scandal local și se pare că o să-l aveți și în parlament!!(statistic deocamdată)

Acum am să fac o sinteză a programului meu alegând câteva puncte ce nu suportă amânare, proiecte realizabile simple și eficiente. De acest lucru și-au dat seama și o parte din contracandidați, plagiindu-mi ideile chiar dacă nu le au în program. O mândrie pentru mine ,dar umilitor pentru ei.

 

1. Îmbunătățirea ratei de absorbție a fondurilor europene, prin alinierea legislației la UE.

Modificarea legii Cooperativelor Agricole astfel încât să sprijinim mediul rural

Alinierea la UE a subvențiilor per general

Ghid simplificat să înțeleagă tot omul, îndemnând oamenii la proiecte constructive.

Consultanță gratuită obligatorie care să îndemne țăranul român spre o agricultură modernă și performantă (zmeură, mure, gojii, șofran… etc)

Centre de colectare, camere frigorifice și miniabatoare, fapt ce elimină intermediarul, astfel încât nimeni să nu mai beneficieze gratuit de munca omului de rând.

 

2. Stop facilizării companiilor străine în defavoarea celor românești!!

adresa-ceo

Unitățile din cadrul CEO – carierele și toate punctele de lucru nu pot să folosească propria energie electrică(direct din Termocentrală)ci trebuie să cumpere de la CEZ!! Adică eu STATUL ROMÂN, produc energie și nici măcar ștecherul meu nu-l bag în priza mea?! De ce e nevoie să folosim un prelungitor pe nume CEZ?

Cu o investiție de maxim 1,2 mil euro(cabluri și alte necesare)se pot economisi anual peste 2,3 mil euro doar la o singură carieră!! Ori avem la o aruncătură de băț PINOASA,ROSIA,TISMANA etc.

Cu banii economisiți poți susține tot sportul gorjean fără a mai cotiza angajații și poți crea condiții minim decente în minerit.

Aceste lucruri trebuie propuse prin lege de marii manageri, nu să dea decizii aberante : “Ca orice angajat care mai dă de mâncare câinilor prin cariere să fie amendat!” Asta e decizie de oameni sănătoși la cap? Întreb și eu.

Redevențe acordate cetățenilor în toate zonele din județ, unde există exploatare, indiferent că e energie, gaz, petrol, astfel încât, pe viitor să aibă și ei un beneficiu. Destul suportă poluarea!

Legea exproprierilor, dacă în anii precedenți a îmbogățit băieții deștepți, acum creează un adevărat blocaj prin oferte de neacceptat pentru proprietarii de terenuri(păduri) cu suprafețe exploatabile.

A venit momentul ca legea să ne ofere și drepturi, nu numai obligații!

 

3. SĂRĂCIA NAȘTE VICII

Antetul de mai sus spune poate cel mai dureros adevăr!

Avem cei mai frumoși tineri din Europa însă nu-i ajutăm să-și pună în valoare ideile constructive și latura umană!

Este necesară modificarea legislației în ceea ce eu numesc VĂNZARE DE VICII ASCUNSE

Riscăm ca o mare parte dintre tineri(și nu numai) să-și piardă cultura, tradiția și chiar identitatea. Aici fac referire la doi factori dăunători care creează dependență: etnobotanicele și cazinourile (păcănele).

Statisticile alarmante ne obligă să luăm măsuri urgente!!

Este bine de știut că producătorii de etnobotanice cunosc tabelul cu substanțe interzise și schimbă periodic compoziția substanțelor. Astfel, ocolesc legea.

Dacă în 2014 vârsta minimă a unui consumator era de 14 ani, în 2015 cel mai tânăr consumator de etnobotanice avea 10 ani!!

Cât să mai asistăm neputincioși la astfel de situații?

Legat de cazinouri,(cu zecile prin oraș)și întâlnite la tot pasul, este imperios necesar interzicerea autorizării acestora în cartierele rezidențiale.

Statistic, în tara noastră cca 13,1 % dintre tineri sunt dependenți de “păcănele”. Avem peste 1,2 milioane de oameni dependenți de jocuri.

O cifră mai mult decât îngrijorătoare este cea referitoare la sinucideri cauzate de disperarea dependenței, 6,3 sinucideri la 100.000 locuitori!!!

Trebuie să înceteze sacrificarea umană pentru niște încasări la bugetul de stat.

 

4. Crearea unui program care să repartizeze subiectele aleatoriu la orice examen pentru ocuparea de posturi în sistemul bugetar eliminând astfel suspiciunea de fraudă.

Am întâlnit foarte mulți tineri care s-au plâns de modul în care sunt organizate concursurile și scepticismul creat asupra corectitudinii acestora.

 

5. Să nu mai tolerăm minciuna!

Crearea unui cadru legal pentru sancționarea tuturor candidaților politici care în mod nejustificat nu-și respectă programul electoral. A minții electoratul este o înșelăciune în adevăratul sens al cuvântului și trebuie pedepsită ca atare.

Desființarea fenomenului de imunitate parlamentară.

 

Închei din nou prin a răspunde tuturor la întrebarea :- De ce nu a luat Ion Ciocea atitudine până acum?

E simplu. Am absolvit școala politicii românești la zi, însă nu am învățat decât anumite materii de bază și utile societății! De restul, s-au ocupat alții!

Bine de știut, că toate vin, dor și trec, însă spiritul de gorjean nu moare niciodată!

Haideți împreună să demonstrăm asta, votând un om care poate și dorește să muncească.

 

Senator independent
Ion Ciocea

Citește și

psd-rovinari

Cetățenii din Rovinari îndrăznesc să creadă în PSD!

Echipa Partidului Social Democrat Gorj a stat, aseară, de vorbă cu cetățenii orașului Rovinari. Candidații …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.