sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 13:38

Călinoiu nu servește justiție la micul dejun

calinoiu

Trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, nu este preocupat de problema sa cu justiția.

La termenul de ieri, președintele executiv al PSD Gorj a făcut o vizită scurtă la instanță, chiar înainte de începerea ședințelor, iar mai apoi a plecat fără să aștepte ca dosarul său să se judece.
Unul din martorii audiați la termenul de ieri a declarat că Ion Călinoiu a fost plătit pe baza unui raport de activitate care trebuia aprobat de managerul de proiect. Peste trei săptămâni, judecătorii vor audia un alt martor care nu a ajuns la ultimul termen.
În luna iunie a anului trecut, procurorii au fost sesizați de către ANI întrucât Călinoiu nu a menţionat, în declaraţiile de avere depuse în 11 iunie 2013 şi 12 iunie 2014, veniturile obţinute în baza contractelor încheiate cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi, respectiv, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, existând indicii, la acea dată, privind săvârşirea de către fostul preşedinte al CJ Gorj a infracţiunii de fals în declaraţii.
Dosarul lui Călinoiu a ajuns pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la începutul lunii martie a acestui an și se află la al șaptelea termen.

A.G.

loading...

Citește și

club-panduriix

DOCUMENTE: SITUAŢIE GRAVĂ la Pandurii! SURSE: NEVESTELE ANGAJAŢILOR se plimbă cu maşinile clubului

Noi detalii financiare de la clubul Pandurii ies la iveală! Formația are datorii de peste …

2 comentarii

  1. MPrezicmafiaatorul

    Calinoiu la Pușcărie !

  2. Serveste spaga la micul dejun .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.