luni , 5 decembrie 2016 - 16:29

CAMPANIE! Inspectorii ITM, în CONTROL la producătorii de ENERGIE

ITM07

În perioada iunie – noiembrie din anul 2016 Inspecţia Muncii organizează Acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţile de producere şi distribuţie energie electrică – Acţiunea 14 din programul cadru al Inspecţiei Muncii, anunţă ITM Gorj.

Obiectivele ITM sunt, potrivit comunicatului de presă transmis de instituţie, creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din domeniul producţiei, transportului si distribuţiei energiei electrice în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, pentru promovarea stării de bine la locul de muncă, cu consecinţe benefice în plan social şi profesional; încurajarea unei abordări participative prin implicarea angajaţilor şi angajatorilor în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale,aplicabile în domeniul producţiei, transportului si distribuţiei energiei electrice; promovarea bunelor practici în acest sector de activitate. Obiective specifice

Cei care vor fi verificaţi

ITM are în vedere controlul  cu prioritate a angajatorilor din domeniul producţiei, transportului si distribuţiei energiei electrice care desfăşoară: Lucrări de mentenanţă în unităţile de producţie a energiei electrice; Servirea operativă a unităţilor de producţie şi distribuţie a energiei electrice; Lucrările în instalaţiile electrice aflate în exploatare, cu scoaterea de sub tensiune; Lucrările în instalaţiile electrice aflate în exploatare, fără scoaterea de sub tensiune; Lucrări la înălţime la liniile electrice aeriene; Lucrări în cazul deranjamentelor şi avariilor din instalaţiile electrice; Lucrări în staţii electrice, posturi de transformare, puncte de alimentare.

loading...

Citește și

facs-datorii1x

Senatorul Dian Popescu, EXECUTAT SILIT de bănci. Unul dintre creditori vrea să-i scoată bunurile la vânzare. Firma noului său aliat, Vintilescu, cu sechestru de la Finanțe

Copreședintele ALDE, Dian Popescu, a eșuat lamentabil în afaceri, firma la care deține jumătate din …

Un comentariu

  1. Bine ca nu spuneti in presa si cine merge in control , lucratorii care vor fi controlati , ora cand inspectorii vor intra pe poarta si eventual CNP urile inspectorilor .Cat de prost poti sa fii sa deconspiri in presa o actiune de control sau vrei sa iesi bine statistic ,sa te felicite sefii de la Bucuresti .Sau sa te tina toate guvernarile pe functie .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.