sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 8:48

Cârciumaru, supărat: Călinoiu e pe primul loc!

Calinoiu---Carciumaru-cmk

Florin Cârciumaru a dezminţit informaţiile apărute în presa centrală potrivit cărora l-a tăiat pe Ion Călinoiu de pe lista pentru Senat şi l-ar susţine pe Mihnea Costoiu în locul lui. Acesta a precizat că informaţiile au fost aruncate în presă pentru a destabiliza organizaţia.

Cârciumaru a precizat că Ion Călinoiu va deschide lista pentru Senat şi Victor Ponta pentru Camera Deputaţilor. „Nu este adevărat. Încă o dovadă că sunt mulţi oameni printre noi care în loc să se ocupe de lucrurile serioase ale oraşului, ale judeţului, se ocupă de cu totul şi cu totul altceva. Că Florin Cârciumaru l-ar tăia pe Ion Călinoiu de pe lista de parlamentare nu se poate. Dacă daţi timpul înapoi o să vedeţi că în toate declaraţiile date am zis tot timpul că Ion Călinoiu e pe primul loc la Senat şi că Victor Ponta este primul la Camera Deputaţilor. Sunt diversiuni. Sunt oameni care încearcă să destabilizeze organizaţia PSD Gorj, lucru pe care l-au încercat ani de zile, dar pe care nu l-au reuşit şi nici nu vor reuşi”, a declarat Florin Cârciumaru.

Călinoiu: „Nu este nicio dispută”

Ion Călinoiu a declarat că nu este nicio dispută între el şi preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru. „Nu este nicio dispută. Toate aceste lucruri sunt nişte zvonuri aruncate pe piaţă. Costoiu a spus că dacă organizaţia îi cere va veni, dacă organizaţia nu-i va cere, el are alte treburi de care să se ocupe”, a declarat Ion Călinoiu.

loading...

Citește și

psd-balesti1

Cetățenii din Bălești votează PSD!

Echipa Partidului Social Democrat Gorj a ajuns și în comuna Bălești! Candidații PSD Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.