CARTIERUL în care intrarea e INTERZISĂ! TÂRGUJIENII, ÎNNEBUNIŢI!

cartier-colaj

Mai mulți târgujieni care locuiesc în cartierul situat în spatele Hotelului Anna (cel din zona Obreja n.red.) sunt nemulțumiți de cele mai recente schimbări decise de autoritățile locale. Toate cele trei intrări de pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu spre acest cartier-care cuprinde imobile situat pe străzile Brândușei și Garofiței- au fost interzise!




Locatarii care dețin mașini nu mai pot intra în cartier direct de pe Bulevard, pentru că acele intrări au fost transformate în căi de acces cu unic sens. „Nu se poate așa ceva. Au blocat prima dată sensul, adică intrarea de lângă magazinul Lau și Laura. Apoi pe cel de la Hotel și apoi și pe cel din Obreja. Pur și simplu trebuie să merg tot Bulevardul și să fac stânga la fabrica de pâine ca să intru în cartier. Nu îmi convine pentru că foloseam Bulevardul de când mă știu și locuiesc aici de mai bine de 30 de ani!”, a spus un pensionar din municipiu. „Am cumpărat un apartament pe Brândușei acum doi ani și-n toată această perioadă intram pe lângă magazinul Lau și Laura. Într-adevăr, ne mai întâlneam câte două mașini și era nevoie de atenție, dar nu am pățit niciodată nimic. Măcar să nu le fi închis pe toate. Acum, trebuie să o iau prin spatele Castelului de Apă și strada cu Școala Nr. 6 este ticsită de mașini”, a spus o conducătoare auto. „Nu știu de ce au gândit așa. Sunt supărată, da, pentru că ocolesc foarte mult. Nu e ușor să schimbi rutina zilnică”, a spus o altă locatară.



loading...

Citește și

xmamica-batuta-si-sotul-bataus

Mămică TERORIZATĂ și BĂTUTĂ de soț, în GARA din Târgu JIU, ACUZATĂ de ÎNŞELĂTORIE: „Vreţi să faceti BANI în prag de sărbători!”

Pe un grup de pe facebook dedicat mămicilor, o tânără din Craiova, pe nume Adelina, …

18 comentarii

  1. romanescu florin

    Eu nu am crezut niciodata ca domnul primar Carciumaru poate fi atat de imbecil incat sa blocheze cu semen de circulatie ,,INTERZIS,,intrarea in acest cartier care afecteza sute de locuitori,savina la fata locului sa vada ce a facut nu sa stea ca un imbecil in birou la primarie si sa comande asemenea tamenii!!!!!

    • Il doare-n 14, pe d-l CARCIUMARU! A obtinut si acest, posibil ultim, mandat ca sa-si poata „cosmetiza” ticalosiile îmbogățirii prin furtișag, că de, a ocupat inca vreo 3-4 mandate de primar. A furat pentru toit atâtea generații – nepoți/strănepoți – cei are și-i va avea!!!!!!!!! Avândut orice bucățică de teren aflată în cartiere, printre blocuri. Și câte și mai câte!!!!!!!!!! A protejat cartierele de țigani!!!!!!

  2. Capete de creta cei care au luat aceasta decizie idioata…fara nici un studiu de impact, nimic…s-a trezit un meltean ca asa i se pare lui ca ar da bine…lumea asta se indobitoceste din ce in ce mai mult pe zi ce trece..

  3. este foarte bine. la lau si laura strada e ingusta plus ca se blocheaza traficul cand vrei sa intrii in cartier dinspre castel. o decizie buna, acelasi lucru si in obreja. acum mai bine s-ar hotara sa nu mai lase masini parcate pe 11 iunie ca toti au curti.

  4. Despre primar nu mai zic nimic, ca vor zice la alegeri…. cetatenii !!!! Speram insa ca POLITISTII nu mai sunt
    MILITIENI . Scot toate masinile in B – dul Ecaterina Teodoroiu si asa foarte aglomerat .
    Pacat ca oamenii astia au cap pe umeri si se vede ca este gol !

  5. Vecinu lui Ion

    Domnul Ion,Spune ti ca este Bine ca a ti participat la blocari???????Strada de la Lau si Laura nu este ingusta,trec doua masini..cea de là hotel Asia(,iar intrarea de la hotelul Asia apartine domnului Budilica care din respect pt oameni a lasat trecere libera) este ingusta si nu trec doua masini!poate aveti copii la scoala pe 11 Iunie,va convine sa fie mult trafic pe Acolo ,iar toate masinile parcate deoparte si de alta ingreuneaza traficul de acolo………..

    • SITIR VECINU’ LUI ION CARE SE PARE CA-I ION BUDILICA! DE UNDE SI PANA UNDE SA-I APARTINA LUI BUDILICA. E DOMENIU PUBLIC!!!

  6. da „vecine” ai dreptate .. nu stau in zona, masinile parcate pe marginea strazii sunt marea problema. am scris si pe domnule primar sa faca ceva florin asta dar acolo se dau raspunsuri sablon indiferent ce ai semnala. NU SUNT PARCARI in orasul asta ..ei trag dungi cu bidineaua, taie din spatii verzi si zic ca e parcare. nu sunt in stare sa construiasca 2-3 parcari supra-etajate pe schelet metalic. adevarat nu e bine nici cu interzis asa, poate ar fi mai bine sa putem circula pe doua benzi si asa s-ar mai fluidiza traficul.

  7. Stanciu cristina

    Este o tampenie ce au facut,numai un imbecil putea sa faca asta fara sa consulte cetatenii din zona,dar o sa le distrugem sa putem merge acasa la copii nostrii cum mergeam de peste 40 de ani,cata prostie in Primaria Tg-jiu.asta se intampla cand Primarul Carcimaru Florin are angajate toate rudele,cine sa ia decizi intelepte?PROSTII aia?

  8. Gata,se schimba semnele in cartier,dupa acest articol.Doar Asa puteau fi starniti oamenii ca sa si spuna nemultumirile.Intrarea o sa fie pe la Lau si Laura si iesirea pe la Bugda……

  9. As fi curios sa aflu si punctul de vedere al celor care au pus respectivele semne… asa ar fi corect; dar din articol nu reiese ca cineva l-ar fi cerut. Eu stau pe Minerilor si ma incurca tare semnul de interzis dinspre 23 august insa ii inteleg utilitatea. B-dul Ecaterina are mare nevoie de fluidizare.

  10. La fel si cand vii din 9 mai spre centru.sens unic pe la spitalul 700 sens unic pe 14 octombrie.nu ai decit bulevardul care e foarte aglomerat……hal de primar jegos

  11. asa este bine

  12. nu e vascalie deloc

  13. bun articolul

  14. oricum te distrezi

  15. Da de parcarea de la Piata Mare nu spune nimeni nimic ? Zi d zi acolo este traficul blocat pt ca se parcheaza in cartier si e putin spatiu acolo mai ales ca intrarea si iesirea se face pe langa tomberoanele de gunoi s nu au loc doua masini .Primaria are 10 locuri d parcare cu plata si de cele mai multe ori nu e nimeni acolo sa ti ia banii iar ala la Rodna are plin si cotizeaz lunar unde trebuie ..Rusine …daca vreti sa aveti rezultate vb si cu oamenii care locuiesc in zonele unde faceti modificari ca ei sti mai bine …voi stati la birou ….RUSINE …

    • ala de la rodna plateste 1000 ron pe luna la primarie si cine stie cat o da el lunar la altii, probabil asta e motivul pentru care nu fac naiba o parcare etajata acolo sa nu mai fie aglomerat in halul asta… probabil nu se mai vede rodna si ii scad vanzarile acolo .. prostii pot sa stea sa caute locuri de parcare sau la coada sa se blocheze circulatia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.