Cât de des trebuie să speli lucrurile din casă

puls

Prosoapele, hainele, aşternuturile, cuverturile şi draperiile din locuinţa ta pot deveni adevărate focare de infecţie dacă nu sunt curăţate periodic. Însă nici prea des nu e cazul să le speli pentru a nu le deteriora. Iată care este frecvenţa optimă cu care trebuie să acorzi atenţie lucrurilor din locuinţa ta.

După fiecare purtare
Se spală lenjeria intimă, bluzele, tricourile, şosetele.

După 3 purtări/folosiri
Pijamalele, fustele, puloverele care nu intră în contact direct cu pielea, dar şi prosoapele.

La fiecare 4-5 purtări
Blugii. Dacă nu e cald afară ca să transpiri, nici nu a nins, nu a plouat, ca să se murdărească, nu e cazul să speli blugii după fiecare purtare pentru a nu le strica materialul. E igienic să îi speli după 4-5 purtări, în apă călduţă, întorşi pe dos.
Sutienul. Nu purta acelaşi sutien două zile la rând şi spală-l după 4-5 purtări dacă vrei să-i menţii elasticitatea şi forma cupelor.
O dată pe săptămână
Geanta, portofelul. Potrivit studiilor, acestea sunt mari purtătoare de germeni şi bacterii, printre care E.coli, salmonela. Curăţă-le cu şerveţele umede antibacteriene.
Frigiderul. Foloseşte un amestec de apă şi oţet pentru a şterge toate sertarele din interior, apoi lasă uşa deschisă câteva secunde.
Aşternuturile de pat, covoraşele de baie.

O dată pe lună
Maşina de spălat. Rezervorul în care se pune detergentul şi balsamul, dar şi cuva trebuie curăţate de mucegaiul şi depunerile de calcar care se formează. În felul acesta, prelungeşti viaţa maşinii şi previi contaminarea hainelor.
Halatul de baie, dar şi cuvertura de pat, deoarece şi aceasta din urmă acumulează mult praf.
O dată la trei luni
Perdelele de la duş, păturile cu care te mai acoperi seara, când stai pe canapea, la un film.
Gecile, sacourile şi paltoanele de exterior.
Pernele. Potrivit studiilor, greutatea unei perne creşte în timp din cauza acumulării de praf şi acarieni. Poţi spăla pernele în maşina de spălat, la o centrifugare delicată. Ai grijă să se usuce repede, pentru a nu lăsa umiditatea mult timp în interior.

O dată la 6 luni
Perdelele, draperiile. Acumulează foarte mult praf, care riscă să fie împrăştiat în cameră.

O dată pe an
Covoarele. Chiar dacă le aspiri săptămânal, covoarele trebuie să treacă anual printr-un proces riguros de curăţare. Dacă ai animale de companie, ar trebui să le speli chiar mai des. Vei vedea că inclusiv calitatea aerului din încăpere va fi îmbunătăţită.
Ferestrele. Pe interior este simplu de şters, însă pe exterior nu e tocmai la-ndemână. Totuşi, trebuie să faci şi acest lucru măcar o dată pe an.

sursa:click.ro

loading...

Citește și

Există ceară pe mere? Dacă da, cât e de periculoasă?

Sigur ai auzit de asta, cel mai probabil de pe retelele de socializare: mere cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.