marți , 6 decembrie 2016 - 14:10

Ce au decis judecătorii instanței supreme în dosarul Ciocea

ciocea

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, marți, în principiu, recursul declarat de Ion Ciocea împotriva soluției Curții de Apel Craiova prin care îi fusese respinsă contestația primarului comunei Bustuchin împotriva raportului ANI care-l declarase incompatibil. Până la o soluție definitivă, așteptată abia anul viitor, Ciocea își păstrează mandatul de primar și poate candida la alegerile parlamentare.

Primarul comunei Bustuchin a scăpat de emoții, deocamdată, după ce judecătorii instanței supreme i-au admis, în principiu, recursul declarat în procesul în care se judecă cu Agenția Națională de Integritate. Cum ÎCCJ a fixat următorul termen de judecată, atunci când cel mai probabil se va da soluția finală, abia în aprilie 2017, Ion Ciocea își păstrează mandatul de edil și poate candida pentru un post de senator la alegerile din 11 decembrie. Trebuie amintit că primarul de la Bustuchin a fost exclus de pe lista PSD Gorj pentru Camera Deputaților de forul de conducere al partidului de la nivel central și a ales să candideze, la alegerile de luna viitoare, ca independent.
Cât privește problemele cu ANI, în urmă cu aproape trei ani, inspectorii de integritate au stabilit că Ciocea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al comunei Bustuchin și calitatea de reprezentant al comunei în AGA a societății de interes local Salubris Gilort SRL, în perioada noiembrie 2010 –septembrie 2013, respectiv calitatea de reprezentant al comunei în AGA a firmei Bustedil Prest SRL, în intervalul iulie 2012 –octombrie 2013. Anul trecut, lui Ciocea i-a fost respinsă de Curtea de Apel Craiova contestația împotriva raportului ANI.
Ciocea a declarat că are încredere în justiție și crede că în final va avea câștig de cauză. ”Sunt bucuros pentru că organele statului fac dreptate atunci când nu ești vinovat. Am fost vreo 30 de primari la instanța supremă, marți. Sunt convins că îmi va fi admis recursul, în final”, a precizat primarul.

loading…


loading...

Citește și

depozit-carbune-rovinar

GINERELE unui fost ŞEF din Poliție, judecat pentru tăinuirea unor FURTURI din CEO

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu l-a trimis în judecată, la începutul lunii noiembrie, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.