sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 13:36

CE Oltenia a notificat A DOUA oară sindicatele anunţând concedierea colectivă! Ce REDUCERI de costuri pregăteşte administraţia

cariera

Administraţia CE Oltenia a notificat, pentru a doua oară, sindicatele, cu privire la disponibilizările care vor avea loc în următoarele două luni. Concedierea colectivă a unui număr de sub o mie de salariaţi va avea loc după ce  va fi adoptată o hotărâre de guvern care reglementează drepturile salariaţilor în caz de disponibilizare.

În notificarea cu pricina, administraţia CE Oltenia anunţă şi ce alte reduceri de costuri va face, luând măsuri în acest sens după concedierile care vor urma. În comunicarea companiei, se precizează: Pentru limitarea numărului concedierilor se vor adopta şi alte măsuri de eficientizare, respectiv de reducere a cheltuielilor operaţionale.

Tăieri de cheltuieli

Această reducere va avea loc prin alte 9 reduceri de costuri. Astfel, ţinta administraţiei este reducerea indicatorilor fizici de producere a energiei electrice (consum specific brut de combustibil, adaos de hidrocarburi, consum propriu tehnologic); reducerea dezechilibrelor pozitive şi negative la mai puţin de 0,5% din energia electrică produsă; optimizarea cheltuielilor cu transportul de cărbune; reducerea cheltuielilor cu combustibilii (motorina, uleiuri etc.); a cheltuielilor cu energia electrică, inclusiv transportul; cheltuielilor cu materialele si piesele de schimb; reducerea cheltuielilor cu terţii; întreruperea temporară a activităţii pentru fiecare carieră, termocentrală, precum şi pentru sediu executiv şi trecerea în conservare a unor mijloace fixe care nu se mai folosesc în procesul de producţie.

Măsuri pentru atenuarea consecinţelor concedierii

Potrivit notificării, “pentru limitarea impactului social, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. va efectua demersurile necesare în vederea emiterii unei Hotărâri de Guvern de aprobare a sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj ce se vor aloca pentru plata măsurilor de protecţie socială a persoanelor disponibilizate conform prevederilor O.U.G. 36/2013, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, salariaţii concediaţi vor beneficia, în funcţie de vechimea în muncă, de măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate în baza planului de disponibilizare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 36/2013, modificată, respectiv: indemnizaţie de şomaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare; şi venit lunar de completare egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie 20io şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

loading...

Citește și

club-panduriix

DOCUMENTE: SITUAŢIE GRAVĂ la Pandurii! SURSE: NEVESTELE ANGAJAŢILOR se plimbă cu maşinile clubului

Noi detalii financiare de la clubul Pandurii ies la iveală! Formația are datorii de peste …

Un comentariu

  1. bai Ilie, vezi ca energia se vinde pe piata si la peste 200 lei/MWh nu numai la 160 cum te-ai obisnuit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.