vineri , 9 decembrie 2016 - 19:22

CE Oltenia: Salariile compensatorii pentru disponibilizaţi, în tranşe! Se schimbă programul de lucru al minerilor

cariera-excavator

Complexul Energetic Oltenia va începe să acorde salariile compensatorii celor care au fost disponibilizaţi. Prima tranşă de plăţi compensatorii va avea loc în data de 10 octombrie.




Este vorba despre disponibilizaţii care beneficiază de patru salarii şi care la data menţionată le vor primi, dar şi despre angajaţii care au plecat voluntar din companie. Ei beneficiază de opt salarii compensatorii iar în data 10 octombrie vor primi prima tranşa de patru salarii. Următoarea se va face în decurs de o lună, după cum transmite compania.

Vor lucra sâmbetele şi duminicile

Pe de altă parte, în aceste zile s-a vorbit în spaţiul public despre faptul că angajaţii din cariere urmează să fie trimişi acasă, câte patru zile, fără plată. Însă, administraţia infirmă acest zvon: „Este exclus”, au spus reprezentanţi ai CEO, care au adăugat: „Programul salariaţilor din cariere se va schimba în următoarele luni, începând cu octombrie. Vor lucra şapte zile din şapte fiindcă este necesar să asigurăm stocurile de cărbune pentru iarnă”, au mai spus sursele citate. De menţionat e faptul că sâmbetele şi se plătesc cu 75% din salariu iar duminicile, în procent de 100%.




loading...

Citește și

hidroelectrica

Scandal la Hidroelectrica!

150 de sindicaliști ai Hidrosind au pichetat ieri sediul producătorului de energie Hidroelectrica din Capitală …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.