marți , 6 decembrie 2016 - 23:49

CE Oltenia, săracul mastodont bogat. Gorjul, un judeţ pedepsit

mihaela-horvathFaptul că preşedintele Iohannis nu a promulgat legea energiei care ar fi dat posibilitatea CE Oltenia să funcţioneze normal, arată că s-a dat frâu liber unei politici extrem de periculoase pentru economie şi sistemul energetic naţional. Asemenea decizii nu servesc interesele acestei ţări fiind favorabile doar unor grupuri bine definite în România, autohtone şi străine, şi care sunt toxice pentru societatea românească. Din nefericire, concursul şi-l dă şi acest guvern, ai căror oameni provin din structuri care nu au legătură cu nevoile acestei naţii, fie plătiţi şi acum, în paralel cu salariul de demnitar, din fondurile unor firme private din străinătate. În acest sens informaţiile au curs în presa locală şi naţională. Aceşti oameni numiţi la butoanele economiei naţionale sunt complet, să mă exprim elegant, cuceriţi de principiile aşa numitului capital străin: „maximizarea profitului”, indiferent pe câte legi scrise şi nescrise calcă.

În timp ce statul lucrează la dărâmarea celui mai mare producător de energie pe cărbune din România, o altă ţară, Polonia, îşi întăreşte poziţia energetică. Dar, a fost nevoie de efortul susţinut al statului, al băncilor poloneze, în fine, al tuturor celor interesaţi de siguranţa sistemului lor energetic. A fost o implicare majoră, chiar în primăvara acestui an.

Toată istoria, în Ziarul Financiar: În Polonia, reprezentanţi ai companiilor de minerit şi de energie, ai băncilor şi ai altor instituţii financiare au semnat un acord pentru înfiinţarea Grupului Minier Polonez (PGG) în ceea ce reprezintă cel mai recent efort al celei mai mari economii est-europene pentru salvarea sectorului cărbunelui. PGG va fi cel mai mare grup de cărbune din Europa şi va prelua 11 mine deţinute de defuncta companie Kompania Weglowa, care a lăsat în urmă datorii de aproape 8,5 miliarde de zloţi (aproape două miliarde de euro). Doar trei dintre mine au evitat pierderile în 2015, două pe muchie de cuţit. Creatorii PGG speră că grupul va reuşi să ajungă pe profit până la sfârşitul anului viitor. Printre investitorii producătorului de cărbune figurează companiile PGE şi Energa din sectorul energiei electrice şi divizia de energie eoliană a colosului PGNiG, PGNiG Termika. Fiecare dintre ele va contribui cu câte 500 de milioane de zloţi. Cele trei companii controlate de stat vor fi însoţite de două vehicule de investiţii controlate tot de stat şi de exportatorul de cărbune Weglokoks, deţinut tot de stat, în efortul de 2,4 miliarde de zloţi de capitalizare a noii entităţi. Vehiculul de investiţii FIPP va contribui cu 300 de milioane de zloţi, iar TF Silesia, vehicul de restructurare industrială, va aduce 400 de milioane de zloţi. Contribuţia Weglokoks va fi de 217 milioane de zloţi. Cinci bănci, împreună cu Weglokoks, vor cumpăra obligaţiuni de 1,04 miliarde de zloţi. Reprezentanţii bancari sunt bănci controlate de stat şi private, respectiv PKO BP, de stat, banca de dezvoltare BGK, de stat, Alior Bank, controlată indirect de stat, BZ WBK, divizie a Santander, şi subsidiara locală a BNP Paribas.

La noi, chiar oamenii statului caută să despoaie sistemul energetic, să-l vulnerabilizeze, în timp ce consumă fără scrupule, prin diverse comisii, comitete, selecţii, proiecte şi studii, milioane de euro (doar oamenii din guvern şi ministere nu muncesc pe prune). Milioane de euro care ar fi putut susţine investiţii vitale pentru CEO. În opinia mea, în ciuda resurselor valoroase pe care le deţine CE Oltenia, compania a ajuns un mort viu, iar agonia o simt în primul salariaţii.

În cazul în care CEO va deveni… indispobil , şanse sunt, pentru că în piaţa de energie lucrurile vor sta ca şi până acum (fiindcă asta vor şeful statului şi guvernul lui prin nepunerea în aplicare a modificărilor aduse legii energiei de specilişti ai domeniului, de nediscriminare a CEO în piaţă), judeţul va fi unul pedepsit.

loading...

Citește și

ionut-catrina

Corupția și indiferența ucid în continuare

Acum un an, România s-a trezit în fața unei tragedii fără margini, ce a modificat …

2 comentarii

  1. Presedintele a trimis legea la Consiliul Concurentei . Restul e gargara ieftina .

  2. Care sunt doamna Horvath ” specilistii in domeniu” ? Aveti vreo contribuție? Concluzia ingaimezi pe 32 de rânduri,ar fi titlu unui articol de Click, Libertatea,etc cei ce va plac dumneavoastra și-i copiati :” Uite citește ZF!!! N-ai fi crezut”! Apropo, la anexa cuprinzând detaliile tehnice ale legii au lucrat Ilie Ionel si Constantin Bălășoiu, inițiatori fiind genialii specialisti in politici energetice Dian, Iriza si Popeanga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.