Ce-și propune Ministerul Energiei

Ministerul-energiei-poza-cmk

Ministerul Energiei îşi propune păstrarea întregului ciclu nuclear în România, odată cu restructurarea Companiei Naţionale a Uraniului şi cu deschiderea de noi exploatări de uraniu, a declarat, joi, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, în cadrul unei conferinţe pe tema programului nuclear al României, relatează Agerpres.

“Compania Naţională a Uraniului are nevoie de o restructurare masivă. Există o strategie pentru companie. Noi ne dorim să păstrăm intact tot ciclul nuclear în România. Avem o situaţie deosebită acolo, dar există o strategie, avem în vedere deschiderea de noi exploatări de uraniu. Lucrurile acestea nu se fac foarte simplu şi nu se fac peste noapte. M-aş fi simţit mai confortabil dacă lucrurile ar fi început cu câţiva ani înainte, dar niciodată nu este prea târziu. Este o situaţie delicată pe care sper să reuşim să o gestionăm. Încă există o relaţie cu Nuclearelectrica pe anumite segmente, dar toate aceste relaţii trebuie să respecte principiul comercialului”, a precizat Corina Popescu.

Gestiune importantă

Aceasta  a menţionat că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a produs apa grea necesară pentru toate cele patru unităţi nucleare, adică pentru cele două care funcţionează în prezent, dar şi pentru viitoarele reactoare 3 şi 4 care există în plan. “Important este să gestionăm acest produs pe viitor, iar aceasta este una dintre preocupări”, a completat secretarul de stat.
În cursul lunii februarie, Nuclearelectrica a anunţat faptul că a decis să cumpere combustibil nuclear de la o firmă din Canada, Cameco Inc, pentru că preţul a fost mai bun decât cel al Companiei Naţionale a Uraniului (CNU).

A.C.

loading...
Loading...

Citește și

Mafioții de pe Centura Tg-Jiului AU DISPĂRUT! Italienii, obligați să le plătească sume importante afaceriștilor țepuiți. Varianta de ocolire, ÎN AER!

Italienii acuzați, în toamna anului trecut, că au țepuit mai multe firme din Gorj și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.