duminică , 11 decembrie 2016 - 4:15

Cele mai eficiente leacuri cu rostopască

puls

Rostopasca este una dintre plantele cu cele mai mari puteri de vindecare, fiind recomandată la tratarea a nenumărate afecţiuni. Conţine flavonoizi, vitamina C, săruri minerale, saponoide, ceea ce o face atât de eficientă. Iată care sunt bolile în care leacurile cu rostopască îţi pot fi de ajutor!

Rostopasca te scapă de negi

Fiindcă este cunoscută pentru faptul că vindecă negii, i se mai spune şi iarbă de negi. Rupi tulpina şi aplici sucul care se scurge din plantă, pe neg. Repeţi acest lucru de două ori pe zi, până când vei reuşi să scapi de problemă. Este indicat să aplici din sucul plantei încă o săptămână, chiar dacă negul a dispărut.
Rostopasca grăbeşte şi vindecarea rănilor (datorită calităţilor antibcateriene), este de ajutor în eczeme şi celor care suferă de psoriazis. Totodată, planta este eficientă şi în procesul de vindecare al rănilor.

Ajută bolnavii de hepatită
Rostopasca este utilă şi celor care au hepatită. Se dizolvă câte 10-15 picături de tinctură în puţină apă. Se poate administra şi sub formă de pulbere, timp de trei săptămâni. Se iau câte 5 grame de pulbere din plantă, de trei ori pe zi. Tinctura este de ajutor şi dacă ai fost diagnosticat cu o boală a bilei.

De asemenea, este recomandată dacă ai pancreatită. Cea mai bună cale de administrare este infuzia, pe care o poţi prepara chiar la tine acasă. Ai nevoie de 4-5 linguri de rostopască tocată mărunt, peste care torni 600 de mililitri de apă clocotită. Laşi preparatul o zi, la întuneric, după care strecori. Apoi adaugi 250 de grame de miere polifloră. Se ia câte o linguriţă, de patru ori pe zi, timp de două luni.

Alungă anxietatea

Anxietatea poate fi depăşită cu ajutorul tincturii de rostopască. Produsul de administrează de trei ori pe zi, câte 20 -30 de picături, până la ameliorarea suferinţei. Dacă suferi de laringită, în cazul în care ai amigdalele inflamate sau dacă ai răguşit, poţi face gargară cu infuzie de rostopască.

Gargara se face de trei-patru ori pe zi. Şi tusea se poate vindeca mai repede dacă apelezi fie la tinctura de rostopască, fie la infuzia obţinută din această plantă medicinală.

loading...

Citește și

9 recomandări pentru cumpărăturile de Sărbători

În mod tradiţional, în apropierea Sărbătorilor de iarnă creşte consumul de produse alimentare, iar unii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.