sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 10:53

CEO, în mijlocul unui MARE SCANDAL: Cărbunele trebuie să rămână în pământ!

cariera

Parte din amendamentele adoptate prin noua lege a energiei vor cauza încălcări ale legislației europene privind mediul concurențial, conform unui comunicat comun emis de subsidiarele Greenpeace și Bankwatch din România.

Cele două asociații precizează: „La jumătatea lunii octombrie, Parlamentul a adoptat în unanimitate modificarea Legii Energiei conform sugestiilor venite de la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Liderii de sindicat au vegheat, în număr mare, adoptarea în Parlament a modificărilor înaintate de deputații din Gorj”.

„Aplicarea legii energiei va duce la sancționarea României”

Energynomics.ro arată că articolele vizate „nu vor putea fi aplicate fără a atrage un infringement (procedură în cazul încălcării legislației comunitare- n.r.) din partea Comisiei Europene. În acest caz, avantajele obținute acum de CEO vor cauza României penalizări suportate din banii tuturor contribuabililor”. Oficialii celor două asociații susțin că soluția modificării Legii Energiei pentru favorizarea CEO este una falsă, fiindcă nu va putea fi pusă în aplicare fără încălcarea legislației europene și va atrage automat sancționarea României. „Modificările propuse la Legea Energiei avantajează producătorii de energie pe cărbune și astfel contrazic angajamentele climatice asumate de România, de UE și de restul umanității în cadrul summitului de la Paris, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, adaugă sursele citate. Circa 80% din rezervele mondiale de cărbune trebuie să rămână în pământ, dacă vrem să evităm consecințele catastrofale ale schimbărilor climatice provocate de creșterea temperaturii medii globale cu mai mult de 2 grade Celsius – asta o arată o cercetare din 2015 a Institutului pentru Resurse Sustenabile, din cadrul University College London, mai spus oficialii Greenpeace.

„Utilizarea cărbunelui va înceta treptat”

Mesajul a fost preluat de numeroși lideri mondiali înainte de Summitul pentru schimbări climatice de la Paris din 2015, iar faptul că din 4 noiembrie 2016 vom avea un acord mondial cu caracter obligatoriu în vigoare, ce limitează această creștere, este o dovada clară că acțiunea climatică nu mai poate fi amânată. Acest acord nu înseamnă că utilizarea combustibililor fosili va înceta peste noapte, ci că guvernele și companiile vor trebuie să asigure o scădere controlată a industriei bazate pe cărbune și să asigure o tranziție echitabilă pentru comunitățile și angajații care depind de această resursă. „Din această perspectivă, organizațiile Greenpeace și Bankwatch consideră drept prioritară tranziția comunităților monoindustriale axate pe cărbune către noi sectoare economice. Un rol principal al reprezentanților județului Gorj este, astfel, acela de a asigura cadrul necesar pentru realizarea unei asemenea tranziții. Lipsa de acțiune a liderilor gorjeni în acest sens va perpetua caracterul monoindustrial, iar direcția va fi una singură – spre un colaps similar celui din sectorul huilei.”






loading...

Citește și

Scandal la Hidroelectrica!

150 de sindicaliști ai Hidrosind au pichetat ieri sediul producătorului de energie Hidroelectrica din Capitală …

Un comentariu

  1. Si prin Gorj bate vantul ,exista biomasa,se pot monta panouri fotovoltaice .De ce CEO nu are in portofoliu acest tip de energie ? Simplu,acest tip de investitie nu permite redirectionarea resurselor financiare in buzunarele politicienilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.