Certificate europene pentru tinerii din Gorj, grație unui proiect Erasmus +!

proiect-tineri-bulgari

În perioada 5 – 13 august, membri ai Asociației Edulifelong din Târgu-Jiu au participat la un proiect de mobilitate Erasmus +, intitulat „The Skill to active”, derulat în localitatea Smolyan (Bulgaria). Zece gorjeni au participat la proiect.

Alături de reprezentanți ai unor asociații din Bulgaria și Croația, reprezentanții Asociației Edulifelong au participat la o serie întreagă de activități cu un pronunțat caracter sportiv, scopul principal al acestei interesante și complexe acțiuni fiind acela de a-i familiariza pe cei 30 de participanți (câte 10 pentru fiecare țară implicată în proiect) cu tot ceea ce prespune organizarea și desfășurarea unui eveniment sportiv. Astfel, de-a lungul perioadei petrecute în Smolyan, tinerii implicați au învățat cum să joace sportul tradițional al croaților, intitulat Bocce, s-au implicat în evenimente sportive diverse (meciuri de fotbal și de baschet, cățăratul pe munți – în zone special amenajate, tiroliană etc.). De asemenea, s-au prezentat materiale pe teme specifice, precum „European values and personal development” „Sport – the tool for prevention of aggression and violence” etc. , punându-se accent pe rolul activităților sportive în viața tinerilor.
La finalul proiectului, toți participanții au primit certificate europene pentru tineri („YouthPass – Mobility of Youth Workers”).

loading...

Citește și

tren

Elevii și studenții călătoresc GRATUIT cu trenul!

Elevii şi studenţii care au drept de vot pot circula gratis cu trenul în perioada …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.