duminică , 11 decembrie 2016 - 9:59

Cine a TURNAT-O pe Ioana Băsescu!

Giovanni Francesco, fostul iubit al Ioanei Băsescu, a ajuns denunțător în dosarul în care fiica fostului președinte a fost pusă joi sub control judiciar, potrivit informațiilor prezentate joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

De asemenea, alți denunțători în același dosar mai pot fi Adrian Gărdean, Dan Faur, Marcel Butuya și Adrian Sârbu.

Fiica cea mare a fostul președinte Traian Băsescu, notarul Ioana Băsescu, urmărită penal, sub control judiciar, pentru instigare la spălare de bani și abuz în serviciu, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), remis joi presei.

De asemenea, în același dosar, deputatul Elena Udrea, ”implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009”, este acuzată de cinci infracțiuni de spălare de bani.

Potrivit comunicatului, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi fostul concubin al acesteia, Giovanni-Mario Francesco, au făcut, în 2010, o excursie în Cuba, folosindu-se de bani pe care i-au obţinut în mod nelegal pentru campania prezidenţială din 2009 de la o companie cu capital majoritar de stat. 

În același dosar, mai sunt sub control judiciar și Elena Udrea, Gheorghe Nastasia (secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, la acea vreme), Victor Tarhon, și Giovanni-Mario Francesco.

”În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală”, se mai arată în comunicatul DNA.

Joi dimineață, la DNA au ajuns Ioana Băsescu, Elena Udrea, Dan Andronic, și fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în vremea Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, cel care ar fi dat celebra geantă cu 900.000 de euro.

loading...

Citește și

Aproape 8.000 de gorjeni au votat

În județul Gorj au fost deschise, la ora 7,oo, în această dimineață, 332 de secții …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.