Condescu, din nou, PE CAI MARI. „Suntem de RÂSUL CURCILOR”

condescu-pandurii

Marin Condescu a revenit la conducerea Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia, după ce judecătorii gorjeni au decis că alegerea lui Dan Pârvulescu a fost făcută nestatutar.

Nemulțumiți de rezultatul alegerilor de la USMO din data de 2 septembrie, Marin Condescu, Constantin Mitrescu, Corneliu Gârjoabă și alți doi sindicaliști au contestat în instanță alegerea lui Dan Pârvulescu ca președinte. Zilele trecute, judecătorii gorjeni le-au dat câștig de cauză contestatarilor. Corneliu Gârjoabă spune că, în aceste condiții, Marin Condescu revine în funcția de președinte al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia. Sindicalistul susține că fostul lider FNME nu-și dorește să revină și în conducerea clubului Pandurii. “Era clar că judecătorii nu puteau să valideze aceste alegeri, pentru că nu s-a respectat statutul. A fost făcută Adunarea Generală în pripă. Dorința de a schimba pe Condescu a fost atât de mare, încât nu au respectat pașii care sunt prevăzuți de statut. Dan Pârvulescu se și vedea președinte, din păcate, instanța a hotărât altceva. Părerea mea e că nu vor mai face contestație. Vechea conducere își va relua atribuțiunile, bineînțeles, cu condiția să organizeze alegeri corecte și libere. Acum, la conducere este vechea conducere: președintele Condescu, Golea și cu Etăgan. Aceștia fac parte din vechea conducere prevăzută de ultima hotărâre judecătorească. Conform statutului, nu președintele este în conducerea Clubului Pandurii, Consiliul de Coordonare decide persoana care va fi în conducere. Condescu nu-și dorește să revină la Pandurii. Ultima dată, s-au delegat atribuțiile domnului Golea”, a declarat Corneliu Gârjoabă.

Mitrescu, bucuros

Constantin Mitrescu e mulțumit de faptul că judecătorii au admis cele sesizate de el. Vicepreședintele FNME a contestat faptul că Gheorghe Etăgan a fost ales secretar general al USMO, deși nu mai este angajat al CEO. Liderul Sindicatului Energia Rovinari vrea ca administrația să ia act de decizia instanței și să nu mai accepte în comisia mixtă de negociere sindicaliști care au ieșit la pensie. “Așa cum am spus, pe mine mă bucură enorm. Contestația noastră s-a bazat pe două puncte, unul fiind acela că secretarul general nemaifiind salariat al CEO, nu poate să aibă calitate de membru de sindicat, implicit nici calitate de organ de conducere într-un sindicat. Sper ca motivarea să demonstreze asta, ca să vadă și Complexul Energetic Oltenia că în comisiile de negociere sau în alte chestii sindicale să nu se mai declare unii lideri de sindicat sau președinți de sindicate, când nu au calitatea de salariat. Mă refer la Etăgan și fac trimitere și la domnul Crețan, pentru că acesta este unul din punctele pe care le-am contestat și pe care l-a luat în considerare instanța. Uite că, până la urmă, suveranul în aceste cărți este justiția în a decide cine are dreptate. Dacă erau făcute cum trebuie, putea să conteste oricine, dar faptul că au fost chestii pe care instanța le-a dovedit, s-a văzut. Nu știu ce se va întâmpla de acum încolo. Sindicatul Energia Rovinari nu va mai veni la conferințele, congresele sau consiliile de conducere” , a comentat Constantin Mitrescu.

Pârvulescu: Posibil ca Marin Condescu să vrea să revină la Pandurii

Dan Pârvulescu nu apucat să conducă Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia decât o lună. Decizia judecătorilor, care le-au dat dreptate contestatarilor, nu l-a luat prin surprindere. Președintele Federației Naționale Mine Energie pune tunurile pe Marin Condescu și vechea conducerea a USMO, care a organizat alegerile la uniune. „Nu m-a surprins decizia instanței, pentru că nu eu eram șeful USMO atunci când s-au făcut demersurile pentru conferință. În momentul în care cineva ține cu dinții de scaun, normal că a lăsat lacune în procedură ca să le poată contesta. Eu zic că Biroul Executiv a făcut asta, nu vreau s-l învinuiesc numai pe Marin Condescu. Dar părerea mea este că totuși activul sindical din sindicatele FNME din Oltenia ar trebui să aibă o reacție, pentru că nu sunt chemate acolo la o pseudoconferință ca să-i manipuleze cineva. Eu, în toată viața mea, tot ce am făcut, am făcut pe bună credință. Eu nu credeam despre colegii mei că vor face niște proceduri pe rea credință. Asta e, m-am înșelat. O luăm de la zero, vom găsi modalități. Până la urmă, se va rezolva, mai devreme sau mai târziu, dar problema este că, acum, când avem cu totul altceva de făcut, ne ocupăm de cai verzi pe pereți sau de cai morți.
Oricum eu nu cred, eu văd că asta se întâmplă, pentru că te legi de toate chichițele, cu toate că mandatul tău a expirat acum un an jumătate, asta se vede, nu trebuie să o spun eu. E păcat de lupta activului sindical din FNME din ultimii trei ani de zile, pentru că în timp ce unii stăteau pe burtă, alții se luptau în stradă cu sistemul și ăștia care s-au luptat în stradă cu sistemul sunt bătaia de joc a altora care au stat pe burtă. Vorbesc de oamenii ăștia care sunt oameni simplii, liderii ăștia care au apărut între timp. Nu mai pot judeca sindicalismul cum era înainte de 2012. E posibil ca Marin Condescu să vrea să revină la conducerea Clubului Pandurii. În momentul în care dorește ceva, are destui prieteni care să-l ajute și din interior de la noi. Mă refer la toți cei care spun că azi sunt, mâine nu mai sunt într-o organizație, cu toate că documentele spun ce am spus eu. Dar le place unora să manipuleze, să mintă, îmi pare rău că își vând propria organizație”, a reacționat Dan Pârvulescu.

NU contestă decizia instanței

Dan Pârvulescu anunță că nu va face recurs după ce judecătorii au decis că alegerea sa în funcția de președinte al USMO nu a fost făcută respectându-se statutul uniunii sindicale. Președintele FNME spune că alegerile pentru funcțiile de conducere din Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia trebuie reluate.”Ce să contest, dacă mi-am dat seama că am crezut în buna credință a celor de lângă mine și văd că, de fapt, cu rea intenție au lăsat lacune în procedură. Și, din păcate, nici instanța nu a sesizat lucrul acesta, pentru că nu noi, delegații la conferință, trebuia să urmărim procedura, ci cei care au contestat. Oricum, alegerile trebuie să se reia, pentru că oamenii aceștia nu mai au mandat de un an jumătate, și Temelescu, Iovan și Ureche. Adică la noi, în sindicate, conduc organizațiile cei care nu sunt membri de sindicat, care sunt pensionari, care sunt în alte organizații sindicale, cu toate că statutul spune altceva. Suntem de râsul curcilor”, a conchis liderul Federației Naționale Mine Energie.





loading...

Citește și

poza-originala

CORIGENȚELE SE DAU ÎN IARNĂ!

Un minim de decență aștept de la toți foștii parlamentari, că acum în al 12-lea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.