miercuri , 22 noiembrie 2017 - 15:09

Condescu încă mizează pe TAS


Deși mulți consideră apelul disperat al pandurilor, la TAS, ca fiind un gest tardiv, șeful din umbră al clubului de fotbal gorjean, Marin Condescu, speră încă, într-un miracol al forului de la Lausanne. Sinonim cu ”repatrierea” echipei Pandurii Târgu Jiu în Liga I…

Cu ambele picioare în groapă, Pandurii se agață acum doar de un verdict al forului suprem al sportului –TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), pentru a se salva de la moarte. Pricipalul creditor al grupării de fotbal gorjene aflate în insolvență sper însă, chiar într-un rezultat mai spectaculos: un loc de Liga I. Marin Condescu este convins că celebrul caz ”Târgu Mureș” va fi redeschis la Lausanne și tranșat în favoarea pandurilor. ”Da, ne-am adresat TAS și o să revenim în Liga 1 în urma deciziei, o să vedeți! ASA-Pandurii s-a omologat cu rezultatul 0-3, OK, dar ne-au mai penalizat cu încă 3 puncte! Am făcut memoriu, pe care Comisia de Recurs a FRF a refuzat să-l judece, l-a considerat tardiv. Acum sunt două variante: fie TAS judecă pe fond cazul și ne dă dreptate, fie obligă Comisia din România să-l judece. Avram a considerat că au fost condiții în care se putea juca folosind ghete speciale, dar observatorul a scris în raport că au fost minus 7 grade, gheață. Avram cădea încontinuu pe gheață, dacă și-ar fi rupt ceva nu am mai fi pierdut punctele!”, susține Condescu. Cert este că șeful din umbră al pandurilor este hotărât să îl dea în judecată pe ”centralul” Marius Avram pentru daune totale cifrate la o sumă record: ”Din cauza lui am pierdut 1,2 milioane de euro din drepturi TV. Noi suntem în insolvență și o să cerem în Tribunal ca acești bani să fie scăzuți din masa credală, să nu le mai fie achitați creditorilor”, amenință Condescu. Subiectul Târgu Mureș, deși închis de Comisia de Disciplină a FRF, a iscat în iarnă un adevărat scandal în fotbalul românesc, după ce jucătorii de la Pandurii au refuzat să mai participe la repriza a doua a partide din Ardeal din cauza trenului înghețat.

loading...
Loading...

Citește și

„Panduri” umiliți din nou la Târgu Mureș

Runda cu numărul XVIII a ligi secunde de fotbal a adus o nouă umilință pentru …

Un comentariu

  1. Uitati-va si voi cata asemanare este intre M Condeescu si A Mititelu.Unul a terminat o echipa, urmeaza si cel de-al doilea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.