vineri , 22 septembrie 2017 - 14:45

Consilierul județean invizibil care se vrea deputat. Davițoiu a uitat să-i ceară niște milioane firmei lui Bârcină, pe când era director la CER

lesu-davitoiu

Strategia politică a liderului PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, pentru alegerile parlamentare din această iarnă, se rezumă doar la pregătirea unui loc eligibil, singurul de altfel, de deputat pentru fratele său.
Politica în familie e deja o chestiune clasică la organizația județeană a PMP, după ce la alegerile locale, președintele incompatibil (până în martie 2017) Davițoiu l-a propulsat, de pe locul doi pe listă, direct în Consiliul Județean Gorj, pe fratele său Davițoiu Leșu.

Frăția Davițoilor, în PMP

Pe aceeași rețetă, dar și pe altele despre care se vorbește doar în șoaptă, Nicu vrea să-l anunțe pe Gelu, la București, primul pe lista de deputați. Fără sprijinul parlamentarilor în funcție, Iriza și Popeangă, plecați din partid la fel de repede cum au intrat și într-o permanetă tensiune cu alți membri de partid cu notorietate, Nicolae Davițoiu s-ar putea trezi cu mult prea puține voturi în Gorj, insuficiente pentru a-și vedea fratele deputat, sau cel puțin așa arătau sondajele săptămâna trecută.
Gheorghe Leșu Davițoiu, tânăra speranță a popularilor, era creditat cu 2,1%. Cum a reușit această performanță un consilier județean în funcție e ușor de dedus, atâta timp cât în cele cinci ședințe ale Consiliului Județean Gorj, exceptând-o pe cea de constituire când a depus jurământul și o alta la care a lipsit, Gheorghe Davițoiu nu a avut nici un cuvânt de spus. Nici măcar atunci când social-democrații și-au impus pe cine au dorit în ATOP. Dar, de obicei, Davițoiu nu se pune rău cu PSD-ul. În 2004, Gheorghe Daviţoiu Leşu, a fost ales consilier local la Tg-Jiu, pe listele PSD, iar rapoartele sale de activitate, aproape trase la indigo, în cei patru ani de mandat, relevă faptul că actualul popular a fost soldat disciplinat în plutonul social-democraților din legislativul local și cam atât. Lucrurile au rămas neschimbate în această privință chiar dacă Davițoiu Leșu a schimbat partidul și consiliul local cu cel județean.




Afacerea Imobiliar Construct…

… a atârnat ca o piatră de moară de gâtul tuturor directorilor care s-au perindat la conducerea fostului complex energetic Rovinari din 2005 pânâ în 2009.
Imobiliar Construct SRL, firmă deținută de Costin Iliescu, un interpus al afaceristului Ion Bârcină, a încheiat, în noiembrie 2005 un contract de 25MW în bandă, la preţul de 119 lei/MWh, cu CE Rovinari.
În 2009, situația contractuală arăta cam așa: 4.879.375 lei, facturi achiziție energie electrică neplătite, 126.744 lei penalități facturate, 1.288.434 lei penalități înregistrate, în contabilitatea extrabilanțieră.
Un raport al Curții de Conturi, întocmit anul trecut arată că, deși în 9 iunie 2009, CE Rovinari, prin semnătura directorului Gheorghe Leșu Davițoiu, a cerut insolvența firmei, complexul nu s-a înscris la masa credală cu penalități în sumă de 2,8 milioane de lei, reprezentând penalități de întârziere de la momentul acționării în judecată a Imobiliar Construct pentru recuperarea crențelor și până la introducerea cererii de insolvență. De altfel, pentru SRL-ul interpusului lui Bârcină, insolvența și, mai apoi, falimentul au fost o binecuvântare atâta vreme cât firma nu avea în patrimoniu decât un teren, un apartament, un birou, un calculator și câteva scaune, iar instanța de judecată a respins cererea privind atragerea răspunderii materiale a administratorului Costin Iliescu.
Cu toate că acordul inițial încheiat cu Imobiliar Construct avea o clauză specială care prevedea reziliera sa la 3 facturi neplătite, niciunul din directorii care au condus CE Rovinari în toți acești ani nu a îndrăznit să rupă contractul. Nici Gheorghe Davițoiu Leșu nu a făcut excepție, ba mai mult nu a constituit scrisoarea de garanție bancară și cum complexul a fost un biet creditor chirografar în cadrul procedurii insolvenței, deci nu a avut constituite nici garanții asupra patrimoniului SRL-ului, nu a recuperat nici un leu pe timpul procedurii, iar la radierea acestuia a înregistrat o pagubă de 9,1 milioane de lei.
În nota de relații dată inspectorilor de conturi, Davițoiu a declarat că CE Rovinari, în momentul în care a cerut insolvența, s-a înscris la masa credală cu 6,3 milioane de lei, fără să ofere alte explicații suplimentare.

Adrian Georgescu








loading...

Citește și

Deputatul Văcaru, dezamăgit de unul dintre șefii PSD Gorj. Vezi de ce i-a atras atenția lui Cârciumaru!

Deputatul Alin Văcaru a declarat, joi, la un post local de televiziune, că este foarte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.