Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în ȘEDINȚĂ

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în care se discută despre situația actuală a sistemului de sănătate, a început, vineri, la Palatul Cotroceni.

Ședința este condusă de șeful statului, Klaus Iohannis — președinte al CSAT.

Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații în anul 2015 și principalele obiective pentru anul 2016, precum și situația actuală a sistemului de sănătate publică — infecțiile intraspitalicești ca vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securității naționale.

De asemenea, subiectele din CSAT mai vizează strategia militară a României, programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă, stadiul îndeplinirii obiectivelor și priorităților MApN, stabilite prin Directiva de planificare a apărării, în anul 2015, forțele armate ale țării noastre care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2017, mandatul României la Summitul NATO 2016 de la Varșovia, stadiul și evoluția Proiectului unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă.

În cadrul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională, precizează Administrația Prezidențială.

Ultima ședință a CSAT a avut loc pe 15 martie.

AGERPRES/

loading...

Citește și

Voia să înmatriculeze o mașină FURATĂ

La data de 7 decembrie a.c., în baza unei sesizări, poliţiști din cadrul Serviciului de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.