vineri , 9 decembrie 2016 - 19:19

Corupția și indiferența ucid în continuare

ionut-catrinaAcum un an, România s-a trezit în fața unei tragedii fără margini, ce a modificat dureros de ireversibil destinul a sute de oameni, a frânt aripile vieții a 64 de ființe nevinovate și a bulversat o întreagă națiune… Acum un an, un devastator incendiu a cuprins clubul bucureștean Colectiv, detonând liniștea unei seri banale de vineri. Haosul și groaza și-au dat mâna pentru una dintre cele mai mari drame din istoria recentă a României: 64 de morți și aproape 150 de răniți într-un incendiu ivit și propagat fără de veste.

După primele clipe – citiți „zile” – de stupoare, lumea a început să se întrebe cum de s-a ajuns la această nenorocire fără seamăn. Au fost arătate cu degetul nenumărate persoane, cerându-se chiar, de către multă lume furioasă, inclusiv demisia fostului premier Ponta și plecarea guvernului său, considerat unul dintre simbolurile corupției. Iar corupția ucide, striga atunci strada. Sub presiunea strigătului civic și vrând să arate că are moralitate, fostul premier a demisionat, lucru ce a dus la bucuria cumva injustă a adversarilor. A răsărit în peisaj, în paralel cu arătatul degetului că acel guvern este singurul exponent al mizeriei la nivel decizional după 1990, ideea că s-a apelat la metode criminale ca Victor Ponta să lase frâiele guvernării, neexistând vreo vină concretă a acestuia în derularea nefericitelor evenimente de la Colectiv.

Două chestiuni complet cretine, căci e știut un fapt simplu: corupția nu cunoaște culoare politică, ci alte granițe. De partea cealaltă, cât de inuman și de manipulator să fii încât să afirmi că tragedia a fost pusă la cale pentru a da jos o guvernare?! Iată că jegul nu cunoaște limite, iar cei interesați chiar pot afirma orice, lăsând oamenii simpli să se zbată între o tragedie și vorbe pline de perfidie…

Sătulă de atâta mizerie, societatea a cerut o schimbare. Dar una din temelii, nu simpla înlocuire a unui guvern cu altul, a unui secretar de stat cu altul sau a unor șefi de la ISU cu alte ființe. Nu, asta nu e schimbarea dorită, sperată de popor. Ea trebuie să fie profundă și, obligatoriu, vizibilă. Dar asta nu se poate face câtă vreme aceiași jegoși candidează din nou, câtă vreme penalii (mulți dovediți deja) fac și desfac ițele într-o clasă politică abjectă…

Se moare absolut aiurea în bruma de spitale ce mai există. Se construiesc – la schimb, probabil – biserici cu nemiluita. Nu are nimeni ceva împotriva credinței, dar parcă 18.300 de biserici reprezintă un număr absurd. Mai ales la doar… 425 de spitale. Da, atâta a mai rămas în țara asta din bazele medicale cândva performante… Multe ființe din numărul de 64 de morți au decedat în spitale din cauza… infecțiilor intraspitalicești! Apoi am avut una din dovezile corupției: Hexi Pharma…

Oamenii ucid oameni, lucru vizibil mai ales după asemenea drame. Evenimente de genul celui din Colectiv nu se vor opri aici. Cu toate actele din lume cerute de ISU ori alte entități, lucrurile intră greu într-o normalitate a mileniului III. Câtă vreme se vor găsi mereu soluții de eludare a legii, a normelor, cât timp va exista „înțelegere” contra unor sume de bani sau alte servicii, lucrurile nu pot deveni firești.

Să spui unui străin că secția de Terapie Intensivă a unui spital de arși din capitala țării tale este închisă, situația nefiind în conformitate cu normele sanitare și existând riscul dovedit de a se căpăta infecții nosocomiale ori mai știu eu ce alte bazaconii greu de pronunțat/scris, este noaptea minții! Lucrurile se mișcă atât de greu după Colectiv încât dau dovadă de inerție…

Dumnezeu să le odihnească sufletele chinuite celor plecați brusc dintre noi acum un an!


loading...

Citește și

alin-peptan

Condescu a ajuns să mulgă, din nou, Pandurii! Fotbaliştii se vor mulge singuri!

2016 se dovedește a fi un an în care coliva este măsurată în carate, în …

Un comentariu

  1. Ionut , imi place modul tau de abordare a diferitelor teme ,insa , si perfectul e perfectibil . Daca ai cobora de la abstractul national , la concretul local , cu nume si prenume , ti-as acorda nota 10**. Iti urez sanatate si succes in nobila ta activitate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.