marți , 12 decembrie 2017 - 10:40

Crucile care dezleagă MORŢII!

cruci-copaci

În județul Gorj există numeroase legende și obiceiuri în ceea ce privește decesul unei persoane. De la pomeni și parastase la paharul cu apă sau vin din care bea decedatul în primele șase săptămâni, la crucile și icoanele care îi țin spiritul aproape de casă și care îl dezleagă de cele lumești. Toate acestea și multe altele obișnuiesc să se facă  în special în primele săptămâni de la deces.

FOTO: INTERNET
FOTO: INTERNET

Despre fantome se spune că ar fi spirite care rătăcesc încă prin lumea noastră, căutând poarta prin care să plece în lumea de dincolo. Foarte multe persoane refuză să creadă în prezența unor astfel de spirite, dar cred cu tărie în prezența în gospodărie a sufletului celui decedat timp de șase săptămâni de la deces. Referitor la obiceiurile și superstițiile specifice perioadei  imediat următoare decesului unei persoane există foarte multe variante și interpretări în funcție de zonele județului Gorj. De departe, cea mai înfiorătoare este cea referitoare la prezența spiritului persoanei decedate în jurul locuinței în primele șase săptămâni de după deces. De la paharele cu apă și vin care stau alături de o lumânare aprinsă  lângă ușa sau fereastra camerei în care a locuit decedatul, timp de șase săptămâni, până la crucile despre care se spune că ar dezlega spiritul acestuia de cele lumești, toate se găsesc în satele din Gorj.

Fantome și suflete rătăcite

Sudul sau estul județului Gorj, în special, au câteva obiceiuri legate de decesul unei persoane care ar înspăimânta pe oricine. Localități precum Aninoasa, Hurezani, Plopșoru sau Licurici sunt doar câteva dintre comunele în care aceste obiceiuri se păstrează cu sfințenie. Aici, oamenii încă mai cred în prezența spiritului în gospodărie, în visele în care decedatul își spune ultimele dorințe sau în semnele pe care aceasta le face până să plece în lumea celor drepți.

Icoanele de lemn care dezleagă sufletul

FOTO: INTERNET
FOTO: INTERNET

De asemenea, un alt lucru pentru care toate aceste localități sunt recunoscute sunt crucile și icoanele de lemn care dezleagă sufletul. Este vorba despre cruci și icoane care se prind în copaci lângă un râu sau pe ulița satului în care decedatul a locuit. Potrivit tradiției, crucile au scopul de a ajuta sufletul celui trecut în neființă să se dezlege de cele pământești.

Există şi o altă variantă în popor

Există însă și persoane care cred că aceste obiecte fac exact opusul. ,,La noi se spune că sufletul rătăcește prin casă și pe la cunoscuți timp de șase săptămâni de la deces. În perioada asta îi punem apă, vin în pahare și dacă seacă înseamnă că a băut. Tot în timpul acesta îi facem și pomeni și tot ce trebuie. La sfârșitul celor șase săptămâni facem o bancă, sfințim un pod și punem o cruce în copac pentru cel decedat. Se spune că ajută spiritul să se dezlege de cele pământești, dar mama mea spunea altceva. Îmi spunea că, înainte, aici, la noi, au avut loc câteva evenimente neobișnuite cu aceste cruci, iar sătenii credeau că cele care le provoacă sunt spiritele neliniștite care tocmai prin aceste cruci ar rămâne legate de viața lumească”, povestește Maria, din Aninoasa.

loading...
Loading...

Citește și

Căpitanul Radu Țicleanu și urmele trecerii pandurilor prin orașul plin de zăcăminte petroliere

Poate vreunul dintre dvs. v-ați întrebat vreodată de unde vine numele localității Țicleni? În rândurile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.