marți , 6 decembrie 2016 - 16:05

Cu tunul pe TEHNOCRAŢI!

Consultantul politic Cozmin Gușă susține că premierul Dacian Cioloș și miniștrii tehnocrați dau dovadă de o ”nesimțită obsesie pentru imaginea personală”, punând pe plan secund agenda cetățeanului și amenințările de politice externă. 

”Contextul actual al României este complicat și sigur că vinovatul curent, în principal, este guvernul tehnocrat și atitudinea sa. Pentru că, în condițiile în care sunt, practic, lăsați să guverneze de capul lor (fără intervenții politice minimale), e limpede că tot ceea ce se întâmplă și tot ceea ce nu se pregătește este din cauza lor. Pentru mine, în primul rând, guvernul tehnocrat este dezamăgitor din punct de vedere profesional: în loc să facă ceea ce-i recomandă numele (adică să prezinte proiecte consistente, în baza experienței profesionale, interconectate cu agenda cetățeanului, cu provocările de politică externă, pe care trebuie să le vadă în perspectivă), în loc să facă asta, observ o nesimțită obsesie pentru imaginea personală a tuturor (dar, sigur, aici, cu un capitol separat pentru Dacian Cioloș, pe care o să-l detaliez), respectiv niște jocuri subterane între ei sau între grupurile din Guvern care probabil că i-ar face invidioși și pe politruci, pentru că sunt atât de evidente aceste jocuri subterane pentru cunoscători, încât nici nu mai merită să fie descrise. Ele nu ajung la marele public, pentru că – într-un fel inexplicabil, dar, probabil, ușor explicabil prin greața mass media legată de clasa politică – acest guvern tehnocrat are parte de o imagine bună din partea presei, o imagine total nemeritată” a explicat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.

Cioloș, actor foarte sofisticat

După ce a criticat turele ministrului Economiei, Costin Borc, pe la Cotroceni, Cozmin Gușă a revenit la Dacian Cioloș: ”dezamăgirea mea este legată de el, pentru că, în loc de un om harnic și care să-și suflece mânecile, să lucreze în baza experienței și a vocației lui de ardelean simplu (absolvent de facultate agronomică), mi se pare că acționează ca un actor foarte sofisticat, care dorește să-și ascundă ambițiile personale de putere sau de mărire și îl atenționez că joacă într-un film prost, pentru că nu are succes. Este un actor negativ, dacă la asta se gândește. Adică nevoile României sunt altele; nu să-l perpetuăm pe Cioloș, ci, eventual, să perpetuăm niște măsuri foarte bune luate de Cioloș. Numai că, la capitolul «măsuri», Cioloș nu ne arată mai nimic în acest moment. Și este cu atât mai vinovat, cu cât are nu neapărat exercițiul administrației în România, cât exercițiul de 5-6 ani de comisar european, care l-ar fi pus în postura obligatorie să știe care sunt comandamentele urgente de politică externă”.

sursa DCNews.ro

loading...

Citește și

ATENȚIE: PATRONII din Gorj, vizitați de ANAF

Mos Nicolae pare sa vina cu ceva nuieluse pentru cei care lucreaza in centre de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.