sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 8:44

Cum era privit sexul într-un ghid apărut în 1861: „Sexul de două ori pe săptămână dăunează”

sex

„Cartea Naturii – informaţii pentru tineri care se gsndesc să se căsătorească despre filosofia concepţiei şi a actului sexual“, titlul cărţii publicate de Ahston, care se recomandă drept „conferenţiar pe probleme de fiziologie sexuală“, a apărut în 1861 la New York. Volumul conţine explicaţii referitoare la anatomia organelor genitale, vorbeşte despre sarcina, dar şi despre comportamentul sexual care ar putea determina, de pildă, sexul unui copil. Cartea Naturii, le vorbea femeilor şi bărbaţilor despre concepţie, mijloace de contracepţie, dar oferea şi sfaturi referitoare la momentele propice pentru iniţierea actului sexual. Cele mai multe dintre sfaturi sunt considerate astăzi profund greşite. În secolul XIX, sexul era comparat de bărbaţi cu o criză de epilepsie ori cu un şoc electric. Mai mult, femeile care practicau prostituţia erau văzute ca simple instrumente ale plăcerii pentru bărbaţi şi se consideră că ele nu ar simţi nicio satisfacţie din actul sexual propriu-zis. Sfaturile regăsite într-un astfel de ghid îi îndemnau pe oameni să aleagă cu grijă momentul în care se refugiază în dormitor şi să acorde o atenţie sporită problemelor digestive. Nu erau excluse nici alimentele afrodisiace de pe lista recomandărilor, iar meniul ideal includea bere, vin, cafea, fructe de mare, ceapă, roşii, trufe sau ciuperci, şi în special condimente precum nucşoara sau piperul.
Iată ce scrie Ashton, de exemplu, despre opiniile înaintaşilor săi referitoare catrea naturii ilustratiila cauzele care determină sexul unui copil: „Fiziologii au venit cu multe idei absurde asupra subiectului şi aproape toate teoriile lor au fost demolate. În timpurile vechi se credea că un prunc de sex masculin provine din ovarul drept al mamei, în timp ce fetele proveneau din ovarul stâng“, relatează el, în dezacord cu ideea. Teoria sa personală este că acel partener care este mai „viguros“ dintre cei doi va da sexul copilului. „Femeile cu un apetit sexual mai ridicat vor naşte fete, iar cele cu un temperament mai rece, băieţi. Când cei doi parteneri au o dorinţă sexuală moderată, vor naşte copii de ambele sexe. Când femeii îi lipseşte apetitul sexual, rareori rămâne însărcinată“, spune Ashton.
„Femeile nu au totdeauna orgasm“ Ashton arată că cei mai mulţi bărbaţi, odată trecuţi de vârsta pubertăţii, se confruntă frecvent cu dorinţa sexuală. „În uniunea sexuală, punctul extatic al plăcerii se numeşte, în termeni medicali, orgasm , iar la unii bărbaţi este atât de intens încât pe moment devin perfect insensibili la orice se petrece în jurul lor. Orgasmul este urmat de o stare de epucartea naturii 1861izare care induce somn. La femei, orgasmul nu este întotdeauna experimentat, iar unele femei cu un temperament mai rece nu ştiu ce este, deşi sunt adesea excitate şi simt o oarecare plăcere“, explica Ashton, care avertizează că, tot la femei, orgasmul poate afecta sistemul nervos. În ce priveşte femeile care practică prostituţia, Ashton subliniază că ele sunt private de plăcerea sexuală. „Prostituatele nu se bucura niciodată de legăturile sexuale cu străinii – sunt simple instrumente pasive. Sexul frecvent este nenatural, iar cei care îl practică se privează de mai bine de jumătate din plăcerea pe care o caută. Un bărbat sănătos care s-a abţinut de la sex s-ar putea bucura de acest act o dată la 24 de ore, câteva zile la rând, dar nu ar putea să obţină plăcerea supremă de la o singură femeie“, se arată în ghid.
„Masturbarea, o practică distrugătoare“ Această practică „nenaturală“, după cum numeşte Ashton masturbarea, afectează organele sexuale, dar şi vederea, capacităţile intelectuale, iar ulterior, întregul sistem nervos. El îi avertizează pe bărbaţi că, odată ce se dedau exceselor sexuale, risca să rămână invalizi. „Ca să concluzionăm: dacă vrei să menţii intacte facultăţile intelectuale, să te bucuri de o sănătate bună, să fii voios la sfârşitul vieţii, să îţi păstrezi puterea, imaginaţia, memoria şi vederea neafectate, abţine-te de la prea mult sex cu femei. O dată pe săptămână este destul, iar mai des de două ori pe săptămână dăunează“, arata Ashton.

loading...

Citește și

sex14

Secretele unei femei fatale

Fie din timiditate, fie din lipsă de iniţiativă sau pentru că se lasă copleşite de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.