luni , 5 decembrie 2016 - 14:35

Cum vrea Cosmin Popescu să-i ajute pe afaceriştii din Gorj. Călinoiu, sfătuitorul lui

• Florescu îşi ceartă colegii 

consiliul-judetean-1

Şedinţa de constituire a Consiliul Judeţean a avut loc ieri. Astfel, începând de azi, Cosmin Popescu este cel care se află la cârma judeţului, avându-i alături pe Ciprian Florescu şi pe Ninel Muja, în funcţiile de vicepreşedinţi. Cei trei au fost aleşi cu 21 de voturi „pentru” şi 12 voturi „împotrivă”.

Cosmin Popescu s-a declarat emoţionat de încrederea dată de colegii de partid şi şi-a prezentat primele proiecte pe care le are în mandatul său. Astfel, noul preşedinte al Consiliului Judeţean va pune accent pe infrastructura rutieră, turism şi mediul de afaceri. „E prima mea zi în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar emoţiile sunt mari. Le mulţumesc consilierilor judeţeni pentru încrederea acordată dar, în primul rând, le mulţumesc gorjenilor care ne-au acordat votul la alegerile din 5 iunie. Sunt mulţumit de voturile consilierilor, se vede că funcţionăm ca şi grup, iar aşa vom funcţiona şi în mandatul 2016-2020. Am multe obiective în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, sănătatea, turismul şi nu în ultimul rând mediul de afaceri. Aşa cum am promis în campania electorală, mă voi baza pe oameni de afaceri autohtoni pentru că ei sunt cheia succesului, de a atrage investitori în judeţul Gorj”, a declarat noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu.

„Domnul Călinoiu va rămâne consilierul meu”

Cosmin Popescu a mai precizat că îl va ţine aproape pe Ion Călinoiu şi îi va cere sfatul de câte ori va considera necesar. „Domnul Călinoiu va rămâne consilierul meu, pentru că este necesar, având în vedere proiectele care sunt în derulare. Mă voi sfătui cu dânsul în ceea ce priveşte funcţionare pe viitor a Consiliului Judeţean”, a încheiat preşedintele Consiliului Judeţean.

Călinoiu: „Voi fi un salariat în cabinetul preşedintelui”

Ion Călinoiu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, l-a felicitat pe cel care i-a luat locul, dar şi pe cei doi vicepreşedinţi. De asemenea, Călinoiu a declarat că va rămâne în Consiliul Judeţean, în funcţia de consilier al noului preşedinte. „Faptul că avem o conducere (a Consiliului Judeţean, n. Red.) care reprezintă voinţa electoratului gorjean este un lucru foarte important. Felicit pe Cosmin Popescu, pe cei doi vicepreşedinţi, Ciprian Florescu şi Ninel Muja şi îi asigur de o colaborare pe durata desfăşurării mandatului de atâtea ori de câte ori vor avea nevoie de experienţa mea. O să fiu un salariat în cabinetul personal al preşedintelui şi lucrul ăsta mă onorează. Nu ţin neapărat să am o funcţie de conducere”, a declarat Ion Călinoiu.

Florescu: „Cei care nu m-au votat sper să-şi dea seama că au greşit”

„Voi face ceea ce pot pentru a colabora cu toţi consilierii judeţeni şi pentru bunul mers al Consiliului Judeţean, cu cei din aparatul propriu. Vă mulţumesc pentru încredere, iar cei care nu m-au votat sper să se convingă că au făcut o greşeală”, declarat vicepreşedintele CJ, Ciprian Florescu.

loading...

Citește și

facs-datorii1x

Senatorul Dian Popescu, EXECUTAT SILIT de bănci. Unul dintre creditori vrea să-i scoată bunurile la vânzare. Firma noului său aliat, Vintilescu, cu sechestru de la Finanțe

Copreședintele ALDE, Dian Popescu, a eșuat lamentabil în afaceri, firma la care deține jumătate din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.